NICOLAE CINTEZĂ, BNR: Şapte bănci trebuie să-şi menţină solvabilitatea peste 10%

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 aprilie 2009

Nicolae Cinteză: BNR va solicita şi majorarea capitalului, dacă situaţia se va deteriora.

Nicolae Cinteză: BNR va solicita şi majorarea capitalului, dacă situaţia se va deteriora.

Şapte bănci din ţara noastră trebuie să-şi menţină nivelul solvabilităţii peste 10% după ce s-a observat o deteriorare a portofoliilor de credite, în ciuda faptului că nivelul minim este de 8%, potrivit recomandării făcute de domnul Nicolae Cinteză, directorul direcţiei de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României.

"Am recomandat, în cazul a şapte bănci din România, menţinerea unui nivel minim al solvabilităţii de 10%. Ele nu au ajuns la o solvabilitate de sub 10%, însă, preventiv, am făcut această recomandare", ne-a declarat domnul Cinteză.

Domnia sa a mai precizat că, dacă situaţia acestor bănci se va deteriora, atunci, în mod obligatoriu le va solicita o majorare a capitalului social.

În prezent, nivelul minim al solvabilităţii unei bănci este de 8%, iar media pieţei de la finalul lui 2008 a fost de 12,34%, în timp ce solvabilitatea cea mai redusă era de 9,38%.

Raportul de solvabilitate europeană (RSE) este cel mai cunoscut indicator prin care este cuantificată prudenţa bancară şi are ca scop principal garantarea capacităţii instituţiilor de credit de a face faţă unei situaţii în care debitorii dau faliment şi de a atenua inegalităţile con­curenţiale dintre diferite sisteme naţionale.

RSE se calculează ca raport procentual între fondurile proprii ale băncii, pe de o parte, şi activele bilanţiere şi extrabilanţiere ponderate cu un coeficient de risc, pe de altă parte.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. vezi ca RSE este raportul dintre fondurile proprii si necesarul de capital (pentru riscul de credit, riscul de piata si riscul operational) potrivit cerintelor Basel II. Activele ponderate in functie de risc reprezinta cerinta de capital doar pentru riscul de credit.

    Fiti mai atenti cand scrieti. 

    O banca din top 5 trebuie sa isi majoreze capitalul pentru ca nu indeplineste cerinta. Poate va spun cei de la BNR despre cine e vorba, nu???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb