GUVERNUL ÎŞI ASUMĂ: Aderăm la zona Euro în 2014

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 iunie 2009

Aderăm la zona Euro în 2014

Ţara noastră îşi păstrează obiectivul de aderare la zona Euro în anul 2014, potrivit Programului de Convergenţă 2008-2011 revizuit, acesta reprezentând, în continuare, obiectivul principal al ţării noastre în această perioadă.

Aderarea la zona euro atrage cu sine adoptarea monedei europene, care va avea loc efectiv, începând cu 1 ianuarie 2015.

Actuala ediţie a Programului de Convergenţă - forma revizuită, include măsurile negociate cu Fondul Moentar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) şi prezintă un set optim de politici macroeconomice: politici monetare, fiscal bugetare şi reforme structurale, informează Ministerul Finanţelor Publice.

Potrivit acestui Program, după stoparea recesiunii în anul 2010, pentru care se previzionează o creştere economică aproape de zero (0,1%), în anul 2011, Guvernul se aşteaptă la o relansare a activităţii economice şi, pe această bază, la creşterea produsului intern brut cu 2,4%, potrivit estimărilor Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP). Aceste ritmuri iau în considerare ipoteza că mediul economic intern şi internaţional se va îmbunătăţi, piaţa financiară se va stabiliza, iar măsurile de stimulare vor încuraja investiţiile şi consumul privat, se precizează în Raportul de Convergenţă.

Acelaşi document prevede o reducere a cererii interne cu 0,5% în anul 2010, pentru ca în anul 2011 să crească cu 2,3%.

Guvernul apreciază că investiţiile vor fi reluate şi în sectorul privat, astfel încât declinul acestora să se stopeze în 2010, pe baza demarării unor proiecte cu cofinanţare din fonduri structurale. În aceste condiţii, Executivul se aşteaptă ca formarea brută de capital fix să se menţină aproape la acelaşi nivel cu anul 2009, urmând să aibă loc o reducere de doar 0,5% în 2010.

Pentru anul 2011, se prevede o schimbare de tendinţă pe baza creşterii înclinaţiei spre investiţie şi deblocării procesului de creditare. Ca urmare, formarea brută de capital fix se va majora cu 3,5%, potrivit CNP.

Pe fondul stabilizării pieţei muncii şi majorării veniturilor populaţiei în raport cu productivitatea muncii, Raportul prevede o revenire a cheltuielilor cu consumul privat pe o traiectorie ascendentă în anul 2011, după ce, pentru anul 2010, se estimează continuarea restrângerii consumului privat, dar cu o rată de doar 0,6%. De asemenea, consumul guvernamental se va înscrie pe o traiectorie de creştere cu ritmuri de 0,1% în 2010 şi de 1,2% în 2011, potrivit estimărilor CNP.

Comerţul exterior de bunuri şi servicii se va relansa în condiţiile amplificării cererii interne şi externe şi a schimburilor comerciale la nivel global, astfel că exportul net va contribui la creşterea PIB şi în anul 2010, dar la un nivel mai redus (0,6% faţă de 2,6% în 2009), iar în anul 2011 contribuţia va fi uşor negativă (-0,1procente), conform Programului de Convergenţă.

Obiectivele Guvernului în perioada 2009-2011

Prin strategia economică pe termen mediu, Executivul se angajează să menţină stabilitatea macroeconomică, să continue procesul de dezinflaţie, precum şi să ajusteze deficitul public şi deficitul de cont curent până la valori la care să facă posibilă finanţarea lor. Totodată, Guvernul îşi mai propune ca în perioada 2009 - 2011 să protejeze categoriile de populaţie care sunt cele mai afectate de criza economică, să maximizeze şi să utilizeze eficient fondurile de la Uniunea Europeană, în condiţiile în care alocarea de fonduri bugetare către investiţiile publice se va face, cu prioritate, în infrastructură ca o sursă alternativă de creare de locuri de muncă.

Politica monetară şi a cursului de schimb vizează menţinerea stabilităţii macroeconomice, continuarea procesului de dezinflaţie, ajustarea deficitului de cont curent. Refacerea credibilităţii şi stabilităţii finanţelor publice pe termen scurt şi mediu, precum şi limitarea deficitelor bugetare, o politica salarială prudentă în sectorul bugetar şi îmbunătăţirea calităţii cheltuielilor publice sunt obiective ale Guvernului asumate prin Programul de Convergenţă.

Mediul de afaceri este şi el vizat, iar obiectivele privind îmbunătăţirea acestuia presupun asigurarea unui mediu legislativ predictibil care să permită planificarea activităţilor operatorilor economici, precum şi completarea legislaţiei cu noi scheme privind acordarea ajutorului de stat. Guvernul vizează şi reducerea semnificativă a birocraţiei şi a sistemului fragmentat de taxe nefiscale, reducerea barierelor administrative.

Reformele structurale din perioada 2009-2011 prevăd şi îmbunătăţirea sustenabilităţii sistemului de pensii şi protecţie socială, promovarea unei legi a responsabilităţii fiscale prin crearea unui consiliu fiscal independent, introducerea unor proceduri îmbunătăţite de bugetare multianuală şi a unor reguli fiscale, precum şi promovarea legii salarizării unitare în sectorul bugetar.

Evoluţia economiei, sub estimările FMI

Economia ţării noastre pe parcursul primelor trei luni a evoluat sub aşteptările Fondului Monetar Internaţional, iar misiunea FMI care va sosi la Bucureşti în august va analiza situaţia, a declarat reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek.

"Este puţin mai rău decât aşteptările noastre. În momentul în care am negociat programul am analizat informaţiile disponibile şi am proiectat o creştere economică de -4,1% în 2009. (...) În a doua jumătate a anului 2010 ne aşteptăm să revină creşterea (economică)", a spus Lybek, potrivit NewsIn.

Produsul intern brut a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 6,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), care a revizuit nivelul contracţiei, de la 6,4% - nivel estimat la jumătatea lunii mai.

Lybek a subliniat, însă, că evoluţia economică din primul trimestru al acestui an a fost sub aşteptări în mai multe ţări, astfel că situaţia din ţara noastră "nu este ceva excepţional".

"Înţeleg că, la începutul unei recesiuni, primul trimestru arată o încetinire puternică, dar monitorizăm situaţia de aproape şi analizăm nu doar cifrele PIB, ci şi indicatorii pentru aprilie şi mai şi vom lua în considerare această situaţie la prima analiză. Aceste analize au loc trimestrial, iar misiunea FMI se va afla aici la începutul lui august şi vom raporta către board în a doua jumătate a lui septembrie. Vom analiza situaţia atunci", a precizat Lybek. (N.I.)

Misiunea din august va analiza şi impactul contracţiei economice asupra veniturilor bugetare şi cifrelor macroeconomice, inclusiv evoluţia deficitului balanţei de plăţi, care"cu siguranţă va scădea", potrivit reprezentantului FMI.

FMI va fi flexibil în privinţa ţintelor impuse ţării noastre în cadrul acordului de finanţare, doar în măsura în care o eventuală neîndeplinire a acordului nu ar fi imputabilă autorităţilor române, a precizat Lybek.

Autorităţile române au convenit cu Fondul Monetar Internaţional încadrarea în anumite ţinte de deficit pe fiecare trimestru, astfel încât, la finalul lunii decembrie, acesta să nu depăşească 24,3 miliarde lei. Pentru primul trimestru, ţinta de deficit este de 8,3 miliarde lei, pentru finalul trimestrului II - de 14,5 miliarde lei, iar pentru sfârşitul celui de-al treilea trimestru - de 18,6 miliarde lei. N.I.

Citiţi articolul, "Deputaţii opoziţiei cer Guvernului să explice cum va fi restituit împrumutul extern"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb