BĂNCILE NU RENUNŢĂ LA COMISIOANE Dobânzile scad, dar DAE rămâne sus

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 iulie 2009

Băncile câştigă din comisioane încă 60% din veniturile din dobânzi

La îndemnul Băncii Naţionale a României sau obligate de blocajul de pe piaţa creditelor, unele bănci au decis reducerea nivelului dobânzilor la creditele în lei sau în euro. Totuşi, deşi dobânzile se reduc, comisioanele percepute de bănci continuă să majoreze semnificativ nivelul dobânzii anuale efective (DAE), costul efectiv al creditului rămânând ridicat.

La majoritatea băncilor, diferenţa dintre nivelul dobânzii şi cel al DAE este de cinci puncte procentuale, însă există şi cazuri în care ecartul depăşeşte zece puncte procentuale, îndreptându-se chiar spre 15 puncte.

Banca Comercială Română a anunţat recent o reducere a dobânzilor la creditele în lei cu dobândă fixă pentru persoane fizice, cu până la 3,25 puncte procentuale. În urma scăderilor, dobânzile la creditele acordate de BCR pentru persoane fizice, în lei, încep de la 14,75% pe an, potrivit unui comunicat al instituţiei de credit.

Spre exemplu, pentru un credit de nevoi personale fără garanţie în valoare de 20.000 de lei pe o perioadă de cinci ani, BCR percepe o dobândă fixă de 15,75%, dar nivelul Dobânzii Anuale Efective este de 26,6%, potrivit datelor de pe portalul conso.ro. Pentru acest credit, clientul ajunge să plătească, timp de cinci ani, în fiecare lună, câte 553,7 lei, iar în total returnează aproape 34.000 de lei.

O altă bancă de top, Raiffeisen Bank, a scăzut dobânzile la creditele noi acordate persoanelor fizice în lei în medie cu 4% (pentru cele cu dobânda variabilă) şi cu 1% (pentru cele cu dobânda fixă), iar la creditele în euro dobânzile s-au redus în medie cu 0,5 procente.

Pentru acelaşi credit, Raiffeisen Bank percepe o dobândă fixă de 17,5%, iar nivelul DAE ajunge la 29,3%. Clientul ajunge să plătească în fiecare lună câte 580,4 lei, iar în total achită aproximativ 35.000 de lei.

Şi Intesa Sanpaolo Bank a scăzut, recent, dobânzile la împrumuturile acordate persoanelor fizice, cu până la patru puncte procentuale pentru creditele de nevoi personale fără garanţii şi 2,25 puncte procentuale pentru creditele cu garanţie ipotecară. Urmând acelaşi caz, la Intesa dobânda pentru creditul prezentat este de 17%, nivelul DAE însă urcă mai puţin, doar până la 19,7%. Un client ce apelează la un credit de la această instituţie de credit ajunge să plătească 497,1 lei în fiecare lună, tot pentru cinci ani, iar în final se ajunge la o sumă achitată de circa 30.000 de lei.

Principalele surse ale veniturilor operaţionale de anul trecut ale sistemului bancar, venituri în sumă de 21,581 miliarde lei, au fost veniturile nete din dobânzi - în proporţie de 46,2% şi cele din comisioane - cu o pondere de 28,1%. Prin urmare, în 2008, veniturile nete din dobânzi au fost de 9,97 miliarde lei, iar cele din comisoane s-au ridicat la 6,064 miliarde lei.

Prin urmare băncile câştigă din comisioane încă 60% din veniturile din dobânzi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb