În urma alegerilor de ieri, din cadrul Adunării Generale a Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Consiliul Director are trei noi membri: Generali Pensii (companie reprezentată de Ioan Vreme); Eureko Pensii (companie reprezentată de Radu Crăciun) şi Alico Pensii (reprezentată de Mihai Coca-Cozma).
Mandatul noilor membri ai Board-ului APAPR are o durată de doi ani. Cele trei mandate care au expirat ieri au aparţinut companiilor Aviva Pensii, Raiffeisen Asset Management şi Alico Pensii (companie reconfirmată de votul de ieri ca membru în Board).
Poziţiile de Preşedinte (deţinută de Allianz-Ţiriac Pensii Private, reprezentată de Crinu Andănuţ) şi de Vicepreşedinte (deţinută de ING Asigurări de Viaţă, reprezentată de Cornelia Coman) ale Asociaţiei nu se modifică pentru moment, ele urmând să fie disputate, conform statutului Asociaţiei, la alegerile ce vor avea loc în anul 2011.
APAPR reprezintă asociaţia administratorilor fondurilor de pensii private şi a băncilor depozitare ale activelor fondurilor de pensii din România.
APAPR are în prezent 16 membri, o reprezentativitate de peste 99,5% pe piaţa de pensii private şi apăra interesele celor 5,2 milioane de clienţi ai fondurilor de pensii din România.