CEC Bank deschide 40 de birouri de fonduri europene

(A.G.)
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 iunie 2010

CEC Bank a început să deschidă în cele 40 de centre judeţene ale sale birouri de fonduri europene, în scopul facilitării absorbţiei fondurilor comunitare, a declarat, ieri, preşedintele instituţiei bancare, Radu Graţian Gheţea, citat de Agerpres.

Oficialul a arătat că CEC Bank continuă în acest fel activitatea în sprijinul absorbţiei de fonduri europene, până în prezent fiind acordate câteva sute de credite de cofinanţare.

"Prin creditele acordate de CEC Bank au fost aduse în România granturi în sumă totală de 200 de milioane de euro", a precizat Gheţea.

Potrivit acestuia, chiar în aceste zile la Piatra Neamţ, Iaşi şi Bacău se inaugurează asemenea birouri de fonduri europene.

Referindu-se la activitatea de creditare din CEC Bank, Radu Graţian Gheţea a spus că anul trecut s-a înregistrat o creştere de 15% faţă de anul precedent, în timp ce la nivelul întregului sistem s-a raportat o scădere de 3,6%. Pe fondul scăderii creditelor pentru populaţie, CEC Bank s-a reorientat către IMM-uri, finanţarea acestora crescând cu 42% anul trecut.

În calitate de preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea a apreciat că sistemul bancar românesc a rezistat foarte bine în condiţiile crizei datorită acţionarilor care au adus fonduri atunci când a fost nevoie, dar şi Băncii Naţionale a României, care a menţinut echilibrul, uneori chiar şi prin "măsuri nepopulare". De asemenea, şi ARB a avut o contribuţie, întrucât a susţinut interesele indus­triei în faţa oficialităţilor.

După părerea sa, România nu va putea creşte în următorul deceniu doar pe baza economisirii interne.

"Infuzia de capital străin va trebui însă să sprijine o creştere sustenabilă a economiei româneşti", a precizat el.

În încheiere, Radu Graţian Gheţea a subliniat că în actuala conjunc­tură băncile nu vor putea scădea dobânzile.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb