MAXIM ISTORIC LA BNR Dolarul, mai puternic ca oricând

IZABELA SÎRBU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 iunie 2010

Mai bine de şase ani i-a luat dolarului pentru a se întoarce la nivelul din 2003, când era cotat la 3,5 lei/unitate, confirmând aşteptările de apreciere ale analiştilor consultaţi de ziarul Bursa.

De la începutul acestui an, dolarul a avut o evoluţie spectaculoasă, scumpindu-se de la nivelul de 2,8 lei/unitate până la nivelul record de 3,5243, cotaţie stabilită ieri de către Banca Naţională a României (BNR).

Recordul anterior a fost înregistrat la 7 noiembrie 2003, când dolarul era cotat la 34.788 lei vechi (3,4788 lei noi).

Cu toate că State Unite ale Americii au o datorie publică de peste 90% din PIB, economia SUA a fost destul de uşor trecută cu vederea de la începutul acestui an, în atenţie fiind ţările europene, unde criza datoriilor rostogolite a pus presiune pe Uniunea Europeană şi, implicit, pe moneda euro.

De asemenea, măsurile de austeritate anunţate de autorităţile naţionale şi crearea programului financiar în valoare de 750 miliarde de euro pentru ajutorarea statelor din zona euro au afectat considerabil încrederea investitorilor în moneda europeană.

Astfel, dolarul a avut teren prielnic pentru a se întări în raport cu principalele valute internaţionale, precum lira sterlină sau euro, fiind cel mai bun performer al acestui an.

Cel mai puternic avans înregistrat de dolar a fost în faţa monedei europene, de 20%, ajungând, în prezent, la un curs de schimb de 0,8358 euro pentru un dolar.

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, se aşteaptă ca dolarul să continue aprecierile, mai ales pe fondul creşterii aversiunii la risc a investitorilor faţă de economiile europene. Dolarul a câştigat teren şi în raport cu francul elveţian, cursul de schimb ajungând în prezent la un nivel de 1,17 franci pentru un dolar, faţă de 1,03 franci/dolari, la începutul anului, în timp ce în raport cu lira sterlină, aprecierea a fost de 11,5%, până la un raport de schimb de 0,69210 lire pentru un dolar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb