VIA LONDRA, RUŞII ÎŞI DESCHID, OFICIAL, SUCURSALĂ LA BUCUREŞTI  Gigantul Gazprom atacă piaţa "băieţilor deştepţi din energie"

Daniel Bojin
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 23 iulie 2009

Precis că Gazprom ne va construi şi Catedrala Neamului...

Precis că Gazprom ne va construi şi Catedrala Neamului...

Gazprom Marketing & Trading, filiala din Londra, condusă chiar de vicepreşedintele Alexandr Medvedev, îşi deschide o sucursală la Bucureşti specializată în producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice

Avocatul ruşilor va fi acelaşi Petru Buzescu, de numele căruia se leagă afacerea Sterling din Marea Neagră în ultimii şaisprezece ani

Deschiderea afacerii cu energie electrică a fost discutată la Moscova în luna mai, în cadrul vizitei pe care ministrul Economiei, Adriean Videanu, a efectuat-o la sediul Gazprom

Gigantul rus Gazprom, cel mai mare producător de gaze din lume, intră frontal pe piaţa româ­nească a energiei electrice, după ani de zile în care doar ne-a tatonat piaţa, lucrând doar prin intermediari şi doar pe sectorul de gaze naturale.

Decizia deschiderii afacerii de la Bucureşti este strâns legată de vizita din luna mai a ministrului Economiei, Adriean Videanu, la Moscova, susţin surse din piaţă, neconfirmate oficial până ieri.

Ministrul Videanu s-a întâlnit, pe 20 mai, la Moscova, cu vicepreşedintele grupului Gazprom, Alexandr Medvedev, care este şi preşedintele Gazprom Marketing & Trading Londra, exact divizia grupului care îşi va deschide sucursala la Bucureşti pentru a ataca piaţa noastră de energie electrică.

Sursele noastre susţin că ruşii l-au desemnat pe avocatul Petru Buzescu să se ocupe de toate formalităţile privind înfiinţarea afacerii din Româ­nia, acelaşi avocat care s-a intersectat în ultimii şaisprezece ani şi cu afacerea Sterling din Marea Neagră, dar şi cu alte mari afaceri cu energie, cum ar fi Shell şi Amromco Energy.

Mai mult, sediul viitoarei sucursale a Gazprom M&Tde la Bucureşti va fi în aceeaşi clădire din strada Porumbaru (a casei de avocatură Petru Buzescu) cu afacerea Sterling Resources.

Şeful viitoarelor operaţiuni Gazprom de la Bucureşti va fi britanicul Keith Martin, directorul departamentului de vânzări al GazpromM&T Londra, care până în octombrie 2005 a lucrat cinci ani pentru compania Shell Energy tot la Londra.

Piaţa noastră de energie electrică a fost în ultimii ani centrul unor mari scandaluri, din cauza modului în care câţiva intermediari au reuşit să facă afaceri de sute de milioane de euro anual, cumpărând energie de la stat şi revânzând-o, uneori, tot unor companii de stat sau mari companii private, cu profituri uriaşe.

Astfel, decizia de acum a Gazprom de a intra pe această piaţă, dominată în ultimii ani de companii precum Energy Holding, Grivco, Romelectro şi altele, este de aşteptat că va reaşeza raporturile de forţe relativ consolidate în ultimii cinci-şase ani.

Preţul la care am ajuns în ultimii ani să cumpărăm gazul rusesc a tensionat destul de mult relaţiile grupului Gazprom cu autorităţile noastre, care au fost criticate vehement în ultimii ani că nu sunt capabile să negocieze importul gazelelor ruseşti direct de la Gazprom, fără intermediari.

Privită din această perspectivă, decizia grupului Gazprom de a-şi deschide oficial o sucursală la Bucureşti, fie doar şi pentru energie electrică, poate fi un semn al relansării discuţiilor pentru importul de gaze, mai ales în contextul aprobării proiectului Nabucco.

ANRE confirmă prezenţa Gazprom în România

Conducerea ANRE (reglementatorul pieţei de energie) ne-a confirmat că, în şedinţa publică a Comitetului de reglementare de săptămâna trecută, a fost aprobată cererea "Gazprom Marketing & Trading" pentru acordarea licenţei de furnizare a energiei electrice din ţara noastră. Potrivit datelor furnizate de ANRE, de obţinerea licenţei s-a ocupat administratorul companiei, Vitali Vasiliev, iar adresa sucursalei din România este strada Emanoil Porumbaru nr. 22, Bucureşti. Licenţa de furnizare a energiei electrice este valabilă până în 16 iulie 2011.

Acţiunea "Gazprom" are o logică având în vedere că va colabora cu "Romgaz" în mai multe proiecte printre care şi construirea unei centrale electrice de 600 MW la Iernut. După vizita sa din luna mai de la Moscova, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat: "Ar putea exista o colaborare Romgaz - Gazprom şi în cazul termocentralelor care trebuie modernizate. Sunt 3.000-4.000 MW, centrale pe gaze în România pe care vrem să le construim sau să le modernizăm, plan pe care l-am prezentat şi celor de la Gazprom".

Ministrul Videanu a mai precizat că ruşii doresc să se implice în construcţia unei centrale nucleare în România şi să cumpere o serie de hidrocentrale. La Moscova, ministrului român i s-a propus construirea unei staţii electrice la Isaccea, pentru ca Rusia să poată exporta în linişte energie spre Grecia şi alte state din regiune.

Alina Toma Vereha

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. spasiva gospodin putin, tot de la est vine lumina...

    Nu inteleg:

    Sa vindem hidrocentralele si sa cumparam curent de la ele ulterior?

    Rusii pot vinde tehnologie nucleara...dar sa construiasca ei o centrala nucleara aici....noi nu putem face asta? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb