Restructurarea majorează preţul energiei pentru "băieţii deştepţi"

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 septembrie 2009

Restructurarea producţiei de energie în două mari companii nu va anula contractele directe încheiate de Hidroelectrica SA cu anumiţi furnizori privaţi, celebrii "băieţi deştepţi". Mihai David, directorul general al Hidroelectrica, a declarat: "Chiar dacă societatea dispare, contractele rămân. Dar furnizorii nu o să mai cumpere energie hidro, ci un mix, cu alt preţ, care este mai mare decât cel actual. Este normal să schimbăm preţul pentru că este ilegal să vinzi energie sub preţul de producţie".

Întrebat cum se vor împărţi aceste contracte directe între cele două societăţi, domnul David a răspuns că se va face proporţional cu capacitatea hidro înglobată. Şeful Hidroelectrica apreciază că statul nu poate trata unitar aceste contracte pentru că Alro este unul dintre aceşti furnizori cărora Hidroelectrica îi livrează energie direct: "Autorităţile centrale trebuie, mai întâi, să ia o decizie strategică, dacă va susţine sau nu industria de aluminiu. Pentru această industrie, electricitatea este materie primă. Dacă se hotărăşte susţinerea acestei industrii, atunci se poate renegocia contractul şi preţul cu Alro\".

O variantă ar fi ca statul să preia riscurile industriei şi preţul să varieze în funcţie de cotaţia internaţională pentru aluminiu. Sunt şi alte industrii mari consumatoare de electricitate, care pot fi susţinute în acest fel".

Mihai David susţine că, în prezent, costul de producţie al Hidroelectrica este de circa 20 de euro/MWh. Domnia sa afirmă că Alro plăteşte acum în jur de 25 de euro/MWh pentru energia achiziţionată de la Hidroelectrica, preţ ce îi permite să fie competitiv. O majorare la 44-45 de euro/MWh (preţul de producţie al celor două companii) ar însemna închiderea producţiei de aluminiu din toată ţara. "Costul aluminiului ar depăşi cotaţiile internaţionale. Toate statele au o strategie specială pentru vânzarea de energie în această industrie. Şi statul român va trebui să hotărască ce va face şi ce măsuri va lua pentru menţinerea industriei", a mai spus Mihai David.

Oficialii companiilor energetice mai au foarte multe de făcut în domeniul stabilirii regulilor clare de tranzacţionare a energiei pentru viitoarele companii. Tudor Şerban, secretar de stat în Ministerul Economiei, a spus că actualii producători îşi vor scoate la vânzare, ca de obicei, cantităţile disponibile pe pieţele OPCOM. Domnia sa estimează că nu vor fi sincope şi probleme în contractarea energiei pentru 2010, chiar dacă actualele societăţi vor dispărea ca entităţi juridice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb