Bătălie mare pentru resursele de petrol din Marea Neagră

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 21 mai 2010

Greii din domeniul petrolier "se bat" să câştige concesiunea mai multor perimetre din Marea Neagră, unele situate în teritoriul câştigat de România la Haga, în procesul cu Ucraina. Ieri, a început deschiderea ofertelor, iar astăzi ar putea fi anunţaţi participanţii. Evaluarea ofertelor durează circa o lună de zile.

Surse dintre firmele participante la licitaţie susţin că pentru perimetrele din Marea Neagră (off-shore) este cea mai mare concurenţă. Aceste perimetre sunt Razelm, Năvodari, Agigea, Aurora, Mangalia, Luceafărul, Sf. Gheorghe, Muridava, Cobălcescu, Est-Rapsodia şi Trident.

Printre participanţii la licitaţia organizată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) se numără companii precum "Exxon", "Repsol", "Lukoil", "Petrom", "Romgaz", "Rompetrol" sau "Total", mai susţin sursele citate. Şi "MOL" participă la licitaţii, în asociere cu o companie românească, dar pentru un perimetru situat pe uscat, potrivit surselor noastre. Pentru anumite perimetre din platoul continental al Mării Negre, "Petrom" s-a asociat cu "Romgaz" şi "Exxon".

Conform surselor citate, "Melrose Resources", compania care doreşte să preia controversata concesiune a "Sterling" din perimetrele Midia şi Pelican, a depus oferte în cadrul licitaţiei în asociere cu o altă companie străină. În prezent, "Sterling" îşi păs-trează angajamentul privind continuarea procesului de explorare în Marea Neagră început, prin asociere, împreună cu "Melrose Resources", care deţine 32,5%, "Petroventures", care deţine 20%, şi "Gas Plus", cu o cotă de participare de 15%.

Firmele vor prelua respectivele zone off-shore în concesiune pentru 35 de ani şi vor trebui să facă investiţii de zeci şi chiar sute de milioane de euro pentru a putea exploata comercial resursele de petrol şi gaze.

Resursele noastre de petrol şi gaze din Marea Neagră au reintrat în atenţia publicului odată ce România a obţinut la Haga, în urmă cu doui ani, jurisdicţia suverană şi drepturile suverane, mai ales de exploatare, pentru o suprafaţă de platou continental şi zonă economică exclusivă de 9.700 de km pătraţi. În această zonă, se estimează că ar exista aproximativ 70 miliarde mc de gaz şi 12 milioane tone de petrol, potrivit lui Bogdan Aurescu, care a fost agentul României la Haga. Contactat, ieri telefonic, Bogdan Aurescu, în prezent secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe. nu a dorit să comenteze concurenţa acerbă la licitaţiile pentru concesionarea perimetrelor petroliere din Marea Neagră.

Din cele 70 miliarde mc de gaze şi cele 12 milioane tone de ţiţei, rezerve estimate în platoul nostru continental, nu pot fi extrase decât 63 miliarde mc de gaze şi circa 3,6 milioane tone ţiţei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Foarte interesant subiect! Va rugam sa continuati sa scrieti pe aceasta tema, aici e adevarata miza ;)

    1. mda

      bani multi nene. afaceri nu gluma 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb