CONSILIERUL PREZIDENŢIAL ALEXANDRA GĂTEJ: Multe din firmele închise anul trecut erau doar "de paravan"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 31 mai 2010

Multe din firmele închise anul trecut erau doar "de paravan", deşi au fost şi cazuri determinate de criză, a declarat, la finalul săptămânii trecute, Alexandra Gătej, consilier prezidenţial, adăugând că societăţile care au rămas pe piaţă sunt foarte deranjate de evaziune, iar Guvernul va lua măsuri foarte dure în acest sens.

Domnia sa a pecizat: "Mi-am desfăşurat toată activitatea în mediul privat. Ştiu că celor din mediul privat le place să spună adevărul în faţă. Ar trebui să privim lucrurile direct în faţă. Anul trecut, 200.000 de firme au ieşit de pe piaţă, potrivit specialiştilor în insolvenţă. Ştim foarte bine că cele mai multe s-au închis de bună voie, iar multe business-uri care au ieşit de pe piaţă erau firme de paravan". Ea a arătat că multe dintre aceste firme paravan erau folosite pentru a fi plătite salarii, pentru a fi accesate credite bancare. "Dincolo de acestea au fost şi câteva zeci de mii de firme care au închis din cauza crizei. Dar nu contează firmele înregistrate, ci calitatea out-put-urilor", a adăugat Gătej, care înainte de a fi consilier prezidenţial a ocupat funcţia de director executiv al Unilever Balcani.

Pe de altă parte, consilierul prezidenţial a menţionat că firmele care vor să investească în România şi să rămână pe piaţă în pofida dificultăţilor legate de criză sunt nemulţumite de nivelul evaziunii fiscale.

"Pe operatorii de cursă lungă, care vor să investească în această ţară evaziunea fiscală îi deranjează foarte tare. Guvernul va pune în faţa evaziunii măsuri extrem de dure care trebuie respectate de toţi întreprinzătorii", a afirmat Gătej.

Ea a admis că IMM-urile se confruntă cu probleme în relaţia cu statul, referindu-se la birocraţie, la evaziunea fiscală sau la lipsa de flexibilitate a pieţei muncii.

În opinia sa, România trebuie să treacă de la un model economic bazat pe consum, la unul bazat pe investiţii şi dezvoltare, menţionând că din păcate IMM-urile sunt foarte puţin orientate pe pieţele externe şi din acest motiv au nevoie de o strategie de diversificare.

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, numărul dizolvărilor de firme a crescut de aproape cinci ori anul trecut, la 18.766, iar cel al radierilor cu 247%, la 43.615. În acelaşi timp, peste 133.000 de firme şi-au suspendat activitatea, de 11 ori mai multe faţă de 2008. La sfârşitul anului erau active în România circa un milion de firme.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb