CFR Marfă a pierdut un contract de 22,5 milioane de lei, fără TVA, cu Compania Naţională a Huilei (CNH), pentru transportul cărbunelui, atribuit, în final, operatorului privat Grup Froviar Român (GFR), deoarece are datorii la buget, prin neplata impozitelor şi a contribuţiilor sociale, portivit Mediafax.
Una dintre cerinţele obligatorii ale licitaţiei a fost ca ofertantul să nu înregistreze datorii la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la asigurările sociale.
CFR Marfă a solicitat eliminarea acestei prevederi, argumentând că, potrivit legislaţiei, autoritatea contractantă are dreptul să descalifice companiile cu datorii, însă nu este o cerinţă obligatorie. Totodată, CFR Marfă a arătat că CNH avea, la 19 martie, o datorie către trans-portatorul de marfă de 6,5 milioane de lei şi sus-ţine că acesta este unul dintre motivele pentru care înregistrează datorii la bugetul de stat.
CNH a respins solicitarea, astfel că CFR Marfă a depus o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, la care, însă, a renunţat.
Transportul se va realiza pe o perioadă de trei ani, în judeţul Hunedoara, de la staţiile de cale ferată Petroşani, Livezeni şi Lupeni la Vulcan, cantitatea totală programată fiind de 604.300 de tone de cărbune.
CNH va încheia un acord cadru cu GFR, care va conţine contracte subsecvente, atribuite în funcţie de resursele financiare disponibile. Primul contract subsecvent are o valoare de 7,5 milioane de lei, fără TVA, şi vizează transportul a 234.300 de tone de cărbune până la sfârşitul anului.
Acordul cadru a fost atribuit la 28 aprilie, după criteriul "preţul cel mai mic".
Acţionarul majoritar al GFR, cu 50,45% din acţiuni, este compania Grampet, deţinută de Gruia Stoica. În acţionariatul grupului se mai găsesc o persoană fizică, respectiv Didilă Vasile, cu 26,17% din capital, şi firmele Rapid Com (14,17%) şi Turnoprest (9,19%).
GFR are ca obiect principal de activitate prestarea serviciilor de transport feroviar de mărfuri şi a serviciilor conexe şi exploatează un parc de peste 2.300 de vagoane, din care 1.200 proprii şi 100 de locomotive, din care 75 sunt în proprietate. Printre clienţii săi se numără Conpet Ploieşti, Holcim, ArcelorMittal Galaţi, Petrom şi Rafo.