Soluţiile TotalSoft vor gestiona activitatea Anima Specialty Medical Services

F. A.
Companii #IT / 9 iunie 2010

Anima Specialty Medical Services a încheiat un parteneriat cu TotalSoft, parte a grupului Global Finance. Prin acest parteneriat, producătorul de software implementează aplicaţiile Charisma Enterprise şi Charisma Medical Software care compun o soluţie software integrată menită să răspundă necesităţilor reţelei de clinici Anima din punct de vedere informatic şi al gestiunii datelor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Prin acest parteneriat, clinicile Anima vor avea un avantaj competitiv net, atât din punctul de vedere al eficienţei activităţilor de business, cât şi din punctul de vedere al facilităţilor pe care suntem capabili să le oferim pacienţilor noştri. Sistemul integrat permite controlul şi analiza costurilor, asigurându-ne astfel că ne folosim eficient resursele în beneficiul clienţilor. Totodată, fiecare pacient va avea acces rapid la toate informaţiile de care are nevoie - sistem rapid de programări, fişă medicală, programare online etc. Suntem încântaţi că avem alături de noi, încă de la începutul proiectului, un partener puternic şi de încredere, cum este TotalSoft", a afirmat Robert Popescu, CEO A&D Pharma.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5669
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2973
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.0590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb