4 şcoli din Bucureşti şi aproximativ 300 de elevi au participat la "ORA DE FRUCTE"

C.P.
Companii / 16 iunie 2010

Dole, unul dintre cei mai mari producători şi distribuitori de fructe şi legume proaspete din lume, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, a lansat ediţia pilot a unui nou program educaţional anual denumit "Ora de fructe", care promovează în rândul elevilor din ciclul primar alimentaţia echilibrată şi consumul zilnic a 5 porţii de fructe şi legume proaspete, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Ora de fructe" a debutat în faţa a aproximativ 300 de elevi de clasa a IV-a din 4 şcoli din Bucureşti.

"Cu o istorie care datează încă din 1851, expertiza Dole acoperă o gamă largă de activităţi specifice, de la cultivare, recoltare, transportare, procesare şi coacere, şi până la distribuţia şi comercializarea produselor noastre pentru milioane de consumatori din întreaga lume. Însă Dole nu înseamnă doar expertiză şi dimensiune a companiei. Ca marcă, suntem diferiţi. Dole este implicat în programe educaţionale şi de cercetare în domeniul nutriţiei, fiind, de asemenea, încă din 1991 membru fondator al programului "5 pe zi pentru o sănătate mai bună", creat în SUA cu scopul de a încuraja copiii şi familiile lor să îşi îmbunătăţească alimentaţia consumând cinci sau mai multe porţii de fructe şi legume proaspete pe zi. Urmând acest model, programul "Ora de fructe" a fost creat special pentru România şi pentru că ediţia pilot a fost un real succes, am decis ca din toamna 2010 să îl dezvoltăm în mai multe şcoli", a declarat Victor Esquivel, Director General Dole România.

"Activităţile programului "Ora de fructe" au fost gândite în funcţie de vârsta elevilor, care au învăţat, într-un mod creativ, despre avantajele consumului de fructe. Este esenţial pentru copii la această vârstă să primească informaţii corecte despre ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă şi, de aceea, consider că programul este foarte important şi ideal ar fi să fie extins în toate şcolile", a declarat doamna Rodica Binder, inspector pentru învăţământul primar în cadrul Inspectoratului Şcolar Sector 1, Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb