Către ce fel de guvernanţă europeană?

Cacofonia europeană şi mondială provocată de criza economică şi reflexele ei sociale şi politice continuă, iar liderii europeni, într-un efort de ceasul al doisprezecelea, caută cu disperare să ajungă la un compromis asupra soluţiilor instituţionale care să permită punerea în practică a unui mecanism de guvernanţă economică pentru ca spaţiul economic şi monetar european să existe cu adevărat. Între timp, însă, alegerile naţionale anunţă, una după alta, succesul extremiştilor care răspund mai bine temerilor care populează astăzi inconştientul colectiv. Aşa că discursul politic despre necesitatea unei zone monetare eficiente şi a unei politici economice coordonate vine cam târziu şi nu prea mai are audienţă la publicul larg.

Eforturile liderilor europeni de cădea de a acord asupra unei viziuni instituţionale sunt haotice, iar formula instituţională care va permite o autentică guvernanţă economică rămâne încă de decis. În aceste condiţii e dificil să se ajungă la o variantă consensuală până la Consiliul european de pe 17 iunie de la Bruxelles. Chiar dacă săptămâna trecută cancelarul Germaniei, Angela Merkel, îşi exprima sprijinul pentru o modificare a tratatelor Uniunii Europene, preşedintele Consiliului European, atât de griul Herman van Rompuy declara că, deşi nu există tabuuri în ce priveşte revizuirea textelor, ideea susţinută la mijlocul săptămânii trecute de ministrul economiei din Franţa, Christine Lagarde, de a crea noi instituţii este, cel puţin pentru moment, inutilă.

Şi atunci, de ce mai există atâta perplexitate faţă de succesul pe bandă rulantă al extremiştilor care câştigă poziţii din ce în ce mai importante peste tot în Europa? Chiar în Flandra lui van Rompuy votul extremist a ajuns la aproape 40% (cu cele 25% din voturi ale Noii Alianţe Flamande a populistului Bart de Wever, la care se mai adaugă 10% voturile tradiţionale pentru fostul Bloc Flamand devenit Vlaams Belang şi pentru alte formaţiuni separatiste mai mici, şi asta în condiţiile în care doar 15 % din flamanzi se declară favorabili separării de Valonia).

Cu ce răspund politicienii acestor tendinţe? Cu mai multă austeritate şi discuţii prelungi în jurul programelor de guvernanţă economică. Van Rompuy, care coordonează un grup de lucru pentru stabilirea de noi reguli de guvernare în UE va prezenta un raport preliminar summit-ului UE de pe 17 iunie de la Bruxelles, dar raportul final va veni doar în octombrie. Şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a fost pe aceeaşi lungime de undă cu Van Rompuy şi s-a declarat împotriva unor noi instituţii de tipul celor propuse de francezi, pentru că ar duce la "noi confuzii". Dar multiplicarea preşedinţilor prin Tratatul de la Lisabona, contrar celor susţinute, deja a creat confuzii serioase la nivelul funcţionării instituţiilor UE. Iar programele de austeritate pe care majoritatea guvernelor naţionale le-au anunţat sub presiunea pieţelor nu fac decât să crească, pe fundalul unor frici de toate felurile resuscitate de criză, tendinţele iraţionale. Degeaba se anticipează că la nivel european, deşi modestă, creşterea economică a revenit. Creşterea economică nu se transferă peste noapte în buzunarele votanţilor, care, asmuţiţi de liderii populişti, caută vinovaţii şi întorc spatele UE. Dar, deşi fără o guvernanţă capabilă să asigure stabilitatea economică şi coordonarea politicilor, UE nu va mai putea face faţă situaţiilor de criză, politicienii îşi consumă energiile în confruntări sterile.