Conspiraţia sociopaţilor

În multe privinţe, politicienii noştri sunt, văzuţi de aproape, la fel ca imaginea pe care o proiectează în public. Ignoranţi, intriganţi şi dezinteresaţi de binele public. Dar există totuşi ceva obscur, ceva ce am observat, gradual, în doze mici, în cei câţiva ani de când am neplăcerea să mă intersectez cu ei pe coridoarele instituţiilor sau prin studiourile de televiziune. Foarte mulţi dintre ei au o stranie incapacitate de a rezona moral cu lumea din jurul lor.

E vorba de mai mult decât de o simplă inatenţie etică. În fond, nici unul dintre noi nu este un sfânt. Nu ne trezim dimineaţa plângând soarta copiilor din Darfur şi nici nu ne donăm jumătate din avere luptei contra malariei. Suntem, măcar ocazional, părtinitori. Avem, fiecare, viciile şi slăbiciunile noastre.

Dar politicianul român tipic duce lucrurile la următorul nivel, acela al anormalului. El nu are, pur şi simplu, o conştiinţă morală. El este, de regulă, un sociopat.

Vi se pare că exagerez? Haideţi atunci să luăm, unul câte unul, principalele elemente ale personalităţii sociopatice, aşa cum este ea definită de medici şi de psihologi.

În primul rând, un dispreţ constant faţă de norme. Legale, morale, administrative sau pur şi simplu cele ale simţului comun. Sociopatul este, în esenţa sa, un transgresor. El apare în deghizări diferite, de la nesimţitul care vorbeşte tare la telefon în autobuz până la criminalul crud. Ştie că normele există, dar ele sunt întotdeauna "pentru ceilalţi", nu pentru el. Adesea el mimează conformismul, dar numai pentru că are vreun folos de extras de aici.

Aşa este politicianul român. Pentru el, legile sunt opţionale. Ceilalţi, desigur, trebuie să le respecte. El, niciodată. El are un statut special, ca "ales al neamului". Calcă oameni cu maşina, îi întrerupe mereu pe ceilalţi când vorbesc, foloseşte bugetul statului după plac.

În al doilea rând, lipsă completă de răspundere. Sociopatul ştie că unele lucruri sunt greşite, că "nu se fac". Dar res­ponsabilitatea pentru consecinţele transgresiunii este întotdeauna transferată celorlalţi. Doar ceilalţi "nu înţeleg". Doar ceilalţi muncesc la propria lor mizerie. Ei "provoacă", el doar reacţionează. Întotdeauna justificat. De unde şi un simţ exagerat al propriei persoane. Dovedit şi de aviditatea cu care colecţionează funcţii, maşini, decoraţii, amante, doctorate de carton sau invi­taţii la evenimente mondene.

În al treilea rând, o capacitate imensă de manipulare. Aceasta este chiar raţiunea de a fi a sociopatului: controlul asupra celorlalţi. El nu e un sin­guratic consumat de propriul delir. Adesea este un individ bine inserat social. Dar scopul lui ultim e să îi facă pe ceilalţi să sară la comanda sa. Pentru asta el minte, ameninţă, se roagă de ceilalţi sau negociază.

În fine, şi mai important decât orice, o lipsă completă de afectivitate reală. Asta m-a izbit cel mai mult. Discuţi cu politicienii despre problemele oamenilor şi realizezi că, deşi ei te urmăresc din punct de vedere logic, argumentativ, pe faţa lor nu mişcă niciun muşchi. Parcă ai vorbi despre traiectoria planetei Neptun sau despre teorema lui Gödel. Pentru ei, suferinţa celorlalţi, îndoielile sau regretele sunt forme goale de conţinut. Pentru noi, ceilalţi, există un relief emoţional. Vedem copii care cerşesc, tineri dezamăgiţi, bătrâni umiliţi. Asociem acest lucru cu sentimente. Ei nu. Percep existenţa acelora, dar asta nu-i împiedică să îşi vadă în tihnă de afaceri sau de recepţia de la ambasadă.

De aceea politicianul tipic nici nu are o imagine realistă despre societatea în care trăieşte. Pentru el, complexitatea caracterelor lipseşte. El lucrea­ză cu un model simplu: "băieţi deştepţi" versus "fraieri". El aparţine, desigur, primilor. În interpretarea sa, lanţul cauză-efect e simplu, pentru că el recunoaşte doar un set restrâns de motivaţii. "Rezolvă-mă şi pe mine, că te rezolv şi eu!" e deviza pe care o afişează. De unde şi înclinaţia către soluţii politice simpliste, fanteziste.

Consecinţa este, mă tem, tulburătoare. Orice sistem politic, ştim bine, se poate reduce la un mod de selecţie a conducătorilor. Dar dacă la noi prevalează o contra-selecţie? Altfel spus: dacă mecanismele sistemului nostru politic selectează activ tocmai sociopaţi - personaje băgăcioase, fără nicio ruşine şi fără niciun fel de scrupule, nişte manipulatori şi fantaşti?

Conform statisticilor psihiatrilor, circa 4% din populaţie e formată din sociopaţi. E mult. Dar suspectez ceva încă şi mai sumbru: că o parte dintre aceşti oameni sunt atraşi de sferele puterii, precum mus­ca la miere. Întrebarea pe care am ajuns să mi-o pun despre politicienii noştri nu e doar dacă sunt competenţi sau binevoitori. Ci şi, pur şi simplu, dacă destui dintre aceştia sunt normali.