ESTE CONDAMNATĂ ROMÂNIA LA SUBDEZVOLTARE?  De ce nu putem rezista în faţa crizei?

România nu a ştiut sau, poate, nu a vrut să profite de pe urma crizei din anii "90 pentru a-şi restructura economia. În decada următoare, necesitatea stringentă a restructurării a dispărut, fiind acoperită de valul optimismului global, generat de excesele monetare promovate de Federal Reserve.

Acum a venit nota de plată, iar autorităţile noastre par incapabile să înţeleagă, după acordul pripit cu Fondul Monetar Internaţional, că însăşi existenţa acordului este o "garanţie" a prelungirii crizei.

De ce? Pentru că structura economiei naţionale poartă amprenta banilor ieftini, iar un nou împrumut nu poate decât prelungi agonia.

Un raport de cercetare recent de la Federal Reserve Bank of New York ("Credit Market Competition and the Nature of Firms", Federal Reserve Bank of New York Staff Reports, no. 366) arată importanţa condiţiilor de pe piaţa creditării asupra perspectivelor de creştere ale firmelor din economie.

Ce vrea să demonstreze autorul Nicola Cetorelli? Că atunci când este dificil să atragi capitalul financiar de pe piaţă, firmele trebuie înfiinţate pe baze deosebit de solide; în caz contrar, structura intrinsecă a firmelor va fi una fragilă. Cu alte cuvinte, banii ieftini promovează apariţia unor firme care nu sunt candidate la titlul de "motor al economiei" pe termen lung, ci la un faliment rapid.

Pe baza unor date confidenţiale de la US Census Bureau, din perioada 1975 - 2005, autorul demonstrează că natura firmelor este profund afectată de condiţiile de creditare existente pe piaţă în momentul constituirii acestora. Cu ajutorul unui studiu econometric, Cetorelli demonstrează că un mediu economic caracterizat prin condiţii dificile de creditare favorizează apariţia şi dezvoltarea unor firme solide. În condiţiile unui mediu relaxat de creditare, firmele constituite au o structură mult mai slabă.

Deşi rezultatele studiului nu sunt direct aplicabile pentru economia României, se poate aprecia că firmele constituite după 2000 au beneficiat de un mediu caracterizat prin condiţii favorabile de creditare. În acest fel au apărut pe piaţă multe firme care s-au dezvoltat în ciuda unui management deficitar şi a unei alocări necorespunzătoare a resurselor financiare. Este foarte probabil ca firmele constituite mai ales în perioada 2004 - 2008 (n.a. de maximă expansiune a creditării, pe fondul unei politici monetare relaxate) să fie cele mai vulnerabile în actualele condiţii de criză.

O paralelă între dinamica cifrei de afaceri şi a producţiei industriale (n.a. rate anuale de creştere) faţă de evoluţia creditului guvernamental (vezi grafic) arată că a fost de ajuns o încetinire a creditării pentru a se ajunge la o contracţie severă a sectorului industrial.

Ce se va întâmpla dacă expansiunea creditului se va reduce până la 5 - 10% în 2009? Dar dacă acest fenomen va avea loc în condiţiile în care ieşirile nete de capital străin pot depăşi anual media de 1% din PIB, estimată de FMI pentru economiile emergente, în ultimul său Raport asupra Stabilităţii Financiare Globale?

Economia României este "condamnată" să se adapteze unui mediu financiar global în care dobânzile revin, treptat, la normalitate. În condiţiile menţinerii aversiunii faţă de risc pe pieţele interne şi internaţionale, orice măsură de relaxare suplimentară a politicii monetare nu va avea un efect semnificativ asupra costurilor de finanţare şi nu va conduce la stimularea economiei reale.

În lipsa unor măsuri drastice pe plan intern, care să stimuleze munca şi inovaţia, poate ieşi România din criză doar prin simplul fapt că Europa ne poate "trage" după ea?

Din păcate, Europa se află în aceeaşi situaţie, după cum arată un studiu recent de la Institutul Bruegel din Bruxelles ("Handle with Care! Post-Crisis Growth in the EU", Policy Brief 02/2009, April 2009). Autorii avertizează autorităţile europene că susţinerea de către stat a companiilor care au o nevoie acută de restructurare nu va face decât să împiedice creşterea economică, odată cu terminarea crizei: "Va exista totdeauna tentaţia de a salva marile companii industriale cu ajutorul fondurilor guvernamentale", dar aceasta "va frâna creşterea economică, deoarece previne alocarea resurselor către sectoarele cu cel mai mare potenţial de creştere".

Dacă autorităţile europene nu au văzut criza, cum pot determina sectoarele cu cel mai mare potenţial de creştere, în absenţa unor pieţe cu adevărat libere? Să nu uităm că interesul politicienilor nu trece dincolo de orizontul electoral, iar susţinerea unor firme mari are în vedere doar impactul şomajului asupra alegătorilor. Halucinantul buget al Marii Britanii, prezentat ieri de guvernul laburist condus de Gordon Brown, ne arată cum se sacrifică viitorul unei ţări în scopul menţinerii, cu orice preţ, a puterii.

Jean Pisani-Ferry şi Bruno van Pottelsberghe mai expun în analiza lor şi problemele create de politizarea criteriilor de acordare a creditelor: "Cu cât băncile sunt mai dependente de susţinerea guvernamentală, cu atât mai mult vor fi înclinate spre un astfel de comportament". Acţiunile de până acum ale factorilor politici europeni ne arată că este puţin probabilă implementarea recomandărilor din studiul Institutului Bruegel.

România a fost prea mult timp pierdută în tranziţie, pentru a mai spera că revenirea Europei pe o traiectorie de creştere economică ne va scoate din criză.

În aceste condiţii, este condamnată România la subdezvoltare? Nicidecum! Aşa cum se arată şi în studiul Institutului Bruegel, "seminţele viitoarei creşteri economice sunt semănate - sau nu - în perioada crizelor". Ajutoarele externe vor fi inutile, dacă statul nu eliberează economia din îmbrăţişarea sa letală.