A TREIA ZI DUPĂ IGNAT Povestea porcului

• De ce am ajuns să importăm carne irlandeză contaminată

• În 1990 aveam peste 12 milioane de porci, astăzi, doar 5,5

Una dintre cele mai interesante poveştiri din economia noas­tră, cu început promiţător şi conţinut ce prevesteşte un final sumbru, aparţine fără îndoială sectorului zootehnic autohton.

Odată, prin anii `90, o activitate profitabilă a acestui sector tradiţional o reprezenta creşterea porcinelor.

Cifrele vorbesc de la sine: în 1989, în ţară erau 11.671.000 de capete de porcine, "vârful" producţiei fiind atins un an mai târziu, când sectorul contabiliza 12.003.000 animale. Unele surse susţin că efectivul real de animale, în această perioadă, se apropia chiar de 15.000.000.

Producţia sectorului era atât de însemnată - numeric şi calitativ - încât ţara noastră era un exportator net de carne de porc: 80% din producţie ajungea peste hotare. În schimb, în ţară nu mai rămâneau decât "capetele şi picioarele din porci", după cum aminteşte Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FNSIA).

Alte surse dau ca sigur faptul că exporturile masive de carne de porc au contribuit substanţial la plata datoriei externe pe vremea vechiului regim.

Această ramură a zootehniei a dat semne că a depăşit "şocul" provocat de evenimentele din `89, ce au consacrat schimbarea regimului politic şi totodată pasul de la economia centralizată, la cea de piaţă. Cine putea să prezică că vor urma 20 de ani de regres?

• Colapsul abatoarelor, primul semn al declinului

Din 1991 lucrurile s-au înrăutăţit, iar efectivele de porci au început să scadă dramatic. Una din cauze o reprezintă colapsul în care au intrat majoritatea abatoarelor din ţară. Dragoş Frumosu pune acest fapt pe seama lipsei subvenţiilor din partea statului şi a creşterii dobânzilor bancare cu până la 140%.

"Întrucât sprijinul financiar al statului fie a fost insuficient, fie a întârziat să apară, mulţi dintre proprietarii abatoarelor ce au contractat credite au fost nevoiţi să reducă activitatea unităţilor, şi, ulterior, să le pună lacăt", a explicat liderul FNSIA. Astfel, în numai câtiva ani de la revoluţie, efectivele de animale s-au redus cu 35%.

"Dacă în 1990 existau 40 de abatoare capabile să furnizeze exportului 80% din producţia de carne de porc, în perioada 1994-1995 multe dintre aceste unităţi au fost nevoite să se închidă, din pricina lipsei subvenţiilor de la stat", a adăugat Frumosu.

Liderul de sindicat mai aminteşte că, "cele 40 de abatoare lucrau aproape non-stop, întrucât existau ferme capabile să furnizeze câte 1.000 de porci pe zi, de unitate de producţie".

În prezent, statisticile nu arată deloc bine: în trei sferturi din judeţele ţării, aceste abatoare au dispărut, iar măsurile de redresare a situaţiei s-au lăsat aşteptate.

De menţionat este că a existat, în 2007, o iniţiativă legislativă de înfiinţare a abatoarelor multifunc­ţionale, însă, acest proiect de lege zace uitat şi acum prin sertarele parlamentarilor.

• Au urmat lipsa investiţiilor şi a reformelor

Concomitent cu problemele abatoarelor, sectorul zootehnic s-a confruntat şi cu o lipsă acută de investiţii şi reforme. Preşedintele Federaţiei "Agrostar", Ştefan Nicolae, spune că regresul producţiei interne de carne de porc are drept cauze atât investiţiile insuficiente în ferme, cât şi slaba sus­ţinere a cercetării din domeniu.

Astfel, cercetarea nu a mai beneficiat de sprijinul statului, iar în tot acest timp, preţul cerealelor a continuat să crească.

Rezultatul?

O alimentaţie proastă, coroborată cu lipsa inovaţiei şi a ameliorării, a afectat ireversibil fondul genetic al porcului românesc.

"Aceste lucruri au dus la dispariţia soiului de porc de calitate, şi astfel, ajunsesem să avem un porc cu multă grăsime şi puţină carne, care nu mai avea căutare la export", completează Ştefan Nicolae.

"Fermierii nu au mai avut bani ca să revină la rasa de porc superioară, pe care, din nefericire am pierdut-o cu timpul", mai spune el.

Liderul "Agrostar" a adăugat că producţia internă de carne de porc nu mai asigură de mult necesarul de consum intern.

În perioada anilor 1994-1995, un rol "important" în regresul sectorului l-au avut şi autorităţile res­ponsabile de soarta zootehniei.

Dragoş Frumosu, susţine că, în acestă perioadă, "persoanele nepregătite care s-au perindat pe la Ministerul Agriculturii sunt şi ele vinovate de dispariţia procului de calitate".

În opinia sa, în industria alimentară s-au infiltrat politicieni prost pregătiţi, iar specialiştii, fie au fost înlăturaţi, fie au plecat de bunăvoie.

Un exemplu elocvent îl constituie Departamentul pentru Industrie Alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii.

"Acesta mai întât a fost transformat într-o direcţie, iar, într-un final a fost închis", adaugă Frumosu.

• Foametea din 1996-1997: Porcii se mâncau între ei

Ce avea să urmeze în perioada 1996-1997 pare greu de imaginat. În această perioadă animalele au ajuns "să roadă barele de metal" şi "să se mănânce între ei", întrucât statul nu mai finanţa complexele de porci, după cum aminteşte Gheorghe Caruz, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc (PRCP).

Până în 1997, ţara noastră a continuat să fie exportator net de carne de porc, importul fiind nesemnificativ.

După acest an însă, liberalizarea comerţului a avut ca impact creşterea importului de carcase de porc, de la 0,5 mii tone la 46,5 mii tone (2001), exportându-se doar 315 tone de carne de porc, potrivit datelor Institutului de Economie Agrară, furnizate redacţiei. "Principalele cauze ale acestei evoluţii au fost reducerea producţiei interne de carne de porc şi competitivitatea destul de redusă, precum şi Legea 20/1999 privind regimul zonelor defavorizate care a permis importul de carne fără taxe", susţin cercetătorii.

• Evoluţia comerţului exterior la carnea de porc (1994-2001)

Astfel, regimul vamal a fost liberalizat după anul 1997, iar taxa vamală s-a redus la 60%, urmând ca din mai 1998 să se aplice 4]5%. Această politică a condus la importuri masive, în special din ţările CEFTA, mai ales din Ungaria, spun cercetătorii.

Drept urmare, statul a decis să acorde o subvenţie la export de 4300 lei/kg, pentru o cantitate limită de 20.000 tone, ca o măsură de încurajare a producătorilor autohtoni.

La rândul său, Dragoş Frumosu ne-a explicat: "În această perioadă ce avea să se prelungească până în 2000, porcii din ferme au ajuns să mănânce din barele metalice ale grajdurilor în care stăteau, întrucât statul nu mai finanţa complexele iar cerealele se scumpiseră. Din 1996, politicienii au devenit total dezinteraţi de creştea porcului. Au intervenit şi anumite interese personale ale celor care au condus Ministerul Agriculturii. Nu s-au mai dat subvenţii suficiente, genetica porcului de calitate s-a pierdut, şi, în aceste condiţii, procesatorii care au rămas pe piaţă s-au văzut nevoiţi să apeleze la importuri. Întrucât carnea de porc livrată de ţărani nu mai corespundea cerinţelor de producţie pentru că era prea grasă, s-a ajuns ca aproape 70% din carnea de porc necesară consumului şi procesării să fie importată. Procentul se menţine şi în prezent".

• Dezastru în 2000-2001: numărul porcilor scade la 4.6 milioane

Potrivit Patronatului Cărnii de Porc, efectivele de porci au continuat să scadă şi în intervalul 2000-2001, la o medie de 4.622.000 animale.

Cu toate acestea, în ţara noastră, carnea de porc reprezenta în continuare cel mai important tip de carne, fiind, până în 2000, jumătate din producţia totală de carne, iar în 2001, de 44%. Ca urmare a scăderii efectivelor de porcine a avut loc o diminuare seminificativă a producţiei de carne de porc la 613.000 tone în viu, în 2001, faţă de 1.023.000 tone în viu în 1989.

Abia anii următori sectorul a reuşit, cât de cât, să mai iasă "din mocirlă".

Deşi perioada cuprinsă între 2002 şi 2008 a înregistrat o revenire a efectivelor de porcine la 6.076.000, producţia a continuat să se situeze la doar jumătate faţă de cea din 1990.

Însă şi aceste speranţe de redresare a sectorului aveau să se năruie rapid, pentru că, asupra zootehniei noastre, s-au abătut încă două nenorociri: o nouă creştere a preţului cerealelor şi epidemia de pestă porcină.

• Preţul cerealelor se triplează

Gheorghe Caruz sus­ţine că, în perioada 2004-2008, preţul kilogramului de cereale s-a triplat, ajungând să valoreze de la 2.000 de lei, cât era în 2004, la 5.500-6.000 de lei vara trecută.

Afacerile producătorilor au avut din nou de suferit, întrucât aceştia nu au putut să ridice prea mult preţurile, de teama concurenţei de pe alte pieţe.

Astfel, producătorii s-au văzut nevoiţi să menţină preţurile la un nivel competiţional, deşi costurile cu hrana animalelor se triplaseră.

Gheorghe Caruz ne-a explicat: "În 2004 un kilogram de carne de porc se vindea cu 9.8 lei. Anul aces­ta, acelaşi kilogram s-a vândut cu 8,5 lei.

Este lesne de înţeles că problemele procesatorilor s-au acutizat, deoarece preţul cărnii nu s-a majorat, în timp ce hrana animalelor devenise de trei ori mai scumpă. Şi asta, în condiţiile în care costurile cu personalul au crescut: salariul minim s-a majorat de la 2.400 lei, cât era în 2004, la 5.400 lei, cât este în prezent".

Pentu fermieri, anul 2007 a reprezentant poate cel mai dificil dintre toţi anii, din perioda postdecembristă.

Din pricina secetei şi a producţiei agricole catastrofale, sectorul zootehnic a primit o nouă lovitură: preţul cerealelor a ajuns şi la 10.000 lei pe kilogram, ca urmare a secetei şi a producţiei insuficiente.

• UE ne taie exporturile. Apare pesta porcină

Pe fondul triplării preţului la cereale, producătorii s-au temut de o reapariţie a foametei din 1996-1997. Însă criza ce a urmat a fost generată de apariţia pestei porcine.

Astfel, Comisia Europeană a interzis României să mai exporte carne de porc, chiar şi în sistemul lohn. Producătorii autohtoni au pierdut contracte importante pe pieţele externe. Reprezentanţii lor au estimat pagubele la peste 100 de milioane de euro, mulţi dintre fermieri fiind nevoiţi să-şi abandoneze afacerile. Carnea de porc românescă, ce odată era la mare căutare, a ajuns să fie ştampilată de autorităţile sanitar-veterinare cu o înscripţie hexagonală ce indică "calitate îndoielnică".

De problema pestei porcine nu am scăpat nici în prezent. Potrivit lui Caruz, vaccinarea mistreţilor - sursă de infestare pentru porcii domestici - nu a avut loc, iar de reluarea exporturilor, nici nu poate fi vorba la momentul actual.

În plus, Caruz spune că, acum, mai avem doar circa 5.5 milioane de porci, în condiţiile în care, consumul intern este estimat la peste 11 milioane de porci.

De menţionat este faptul că Bruxelles-ul ia în calcul să interzică producătorilor interni, din 2010, comercializarea cărnii de porc în ţară, dacă problema pestei porcine nu va fi soluţionată.

• Dioxina, ultima păţanie

Dacă privim evoluţia sectorului în ultimii 20 de ani, constatăm că am scăpat din mână o şansă uriaşă pentru întreaga noastră agricultură, mai ales ca ţară membră a UE.

Zootehnia este considerată un procesator al agriculturii. Fără ea, nu ai agricultură şi nici invers. În plus, zootehnia este şi un furnizor important de îngrăşământ chimic, dacă eşti capabil s-o valorifici la potenţialul maxim.

Cu ce ne-am ales?

O balanţă comercială complet dereglată, în care importurile de produse agro-alimentare depăşesc un miliard de euro.

Şi, mai nou, cu dioxina de import, despre care am aflat că deja am şi "degustat-o" odată cu fripturile, ciorbele şi salamurile pe care le-am cosumat din septembrie, până în prezent.

Poziţia autorităţilor?

O intervenţie la trei luni de la data la care carnea contaminată a pătruns pe piaţă. Şi, evident, îndemnul la resemnare adresat de autorităţi consumatorilor, pentru că, oricum, carnea contaminată a fost deja consumată, iar cea care se află acum pe piaţă nu mai provine din aceleaşi loturi.

Autorităţile mai susţin că, dioxina dăunează omului doar în cantităţi foarte mari.Însă uită să precizeze că, odată ajunsă în organism, dioxina nu se elimină, ci se depozitează în grăsime, de unde poate trece în sânge, după cum ne-a spus Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Câteva loturi contaminate, în plus, şi gata, putem să ne resemnăm...

Cât despre zootehnie...numai de bine!