UPDATE Trei directori şi şase inspectori DSVSA cercetaţi de DNA

C.P.
Miscellanea / 3 iunie 2010

Procurorii din cadrul DNA efectuează cercetări faţă de nouă inculpaţi (trei directori şi şase inspectori) care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Sanitar - Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), în legătură cu infracţiuni de corupţie.

Astfel, în sarcina inculpaţilor Lupu Doina-Constanţa, director coordonator la DSVSA Bucureşti, Hofman Iulian-Alexandru, inspector, Bejan Robert-George, inspector s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată.

În sarcina inculpaţilor Podosu Ioana-Mădălina, director coordonator la DSVSA Ilfov şi Hofman Marius, director coordonator adjunct la DSVSA Bucureşti, s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, trafic de influenţă şi infracţiunea de intermedierea sau înlesnirea efectuării unor operaţiuni comerciale de către persoana care are sarcina de a supraveghea sau controla agenţi economici privaţi, dacă se obţin direct sau indirect foloase necuvenite, toate cele trei infracţiuni în formă continuată;

În sarcina inculpaţilor Macarie Gabriela, Porumbel Bogdan, Drăghici Elena, Iancu Vicenţia-Andreea, inspectori la DSVSA Bucureşti, s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în formă continuată.

În sarcina tuturor inculpaţilor, cu excepţia lui Macarie Gabriela, s-a mai reţinut infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup

În perioada 2007-mai 2010, cei nouă inculpaţi, în calitate de angajaţi ai DSVSA, în mod repetat, au pretins şi primit bani şi bunuri necuvenite şi au acceptat promisiunea unor astfel de bunuri, în scopul de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri referitoare la activităţile de inspecţie, control şi de avizare ori autorizare sanitar - veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, a unor agenţi economici de pe raza municipiului Bucureşti.

În plus, în calitate de persoane cu funcţie de decizie, inculpaţii Lupu Doina-Constanţa, Podosu Ioana-Mădălina şi Hofman Marius, precum şi inculpaţii Hofman Iulian-Alexandru şi Bejan Robert-George, în calitate de inspectori, în mod repetat, au primit ori acceptat promisiunea de bunuri necuvenite, în scopul de a-şi trafica influenţa şi autoritatea asupra subalternilor, respectiv colegilor lor, intervenind în actul de control al acestora şi determinându-i să nu aplice sancţiuni ori să aplice amenzi în cuantum minim unor agenţi economici din municipiul Bucureşti. De asemenea, abuzând de autoritatea şi prerogativele ce derivă din funcţia publică deţinută, privind activitatea de inspecţie-control ori cea de avizare - autorizare sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a agenţilor economici din judeţul Ilfov, respectiv municipiul Bucureşti, inculpaţii Podosu Ioana-Mădălina şi Hofman Marius au înlesnit şi intermediat efectuarea de operaţiuni comerciale între agenţii economici sus menţionaţi, ori între aceştia şi firmele pe care le coordonează personal ori prin rudele lor apropiate.

La data de 2 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Hofman Marius, Bejan Robert-George şi Macarie Gabriela pe o perioadă de 29 zile. Faţă de măsura preventivă luată de instanţă, de a-i obliga pe ceilalţi şase inculpaţi de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 29 de zile, procurorii au declarat recurs.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb