Noi substanţe halucinogene interzise

F. A.
Miscellanea / 16 iunie 2010

La propunerea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern prin care Listele conţinând plantele, substanţele şi preparatele stupefiante şi psihotrope aflate sub control în România sunt completate cu încă 8 noi substanţe cu efect psihoactiv identificate de către experţi, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Acestea se adaugă celor 27 de substanţe şi 9 plante identificate ca fiind dăunătoare sănătăţii publice şi care au fost deja interzise încă de la începutul lunii februarie.

"Atunci când am elaborat noile prevederi legale pentru combaterea traficului ilicit de droguri şi regimului juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, am încercat să gândim preventiv. Am ştiut că cei care se ocupă cu astfel de ilegalităţi vor căuta metode de a eluda legea. Din această cauză am realizat o legislaţie flexibilă, care ne permite ca în cel mai scurt timp de la identificarea şi expertizarea unor noi plante şi substanţe ca fiind dăunătoare sănătăţii să fie interzise rapid prin introducerea în listă", a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb