CSA taie din elanul lui Vîntu pe piaţa fondurilor de pensii

Daniel Bojin
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 august 2007

CSA taie din elanul lui Vîntu pe piaţa fondurilor de pensii

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sancţionează Petromservice pentru că nu a notificat-o cu privire la preluarea companiei Delta Asigurări Miza intrării Petromservice în compania de asigurări: piaţa pensiilor private

Delta Asigurări îşi pregăteşte de aproape trei ani momentul deschiderii pieţei de pensii

Compania de asigurări a înfiinţat, la sfârşitul lunii iunie, împreună cu banca MKB Romexterra, o societate specializată în administrarea fondurilor private de pensii, care să-l aibă drept consultant pe Sorin Ovidiu Vîntu

Intenţia omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu de a intra pe piaţa fondurilor private de pensii a primit o lovitură din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), care a sanc­ţionat compania Petromservice cu suspendarea temporară a dreptului de vot în compania Delta Asigurări SA.

CSA a sancţionat faptul că Petromservice nu a notificat-o cu privire la preluarea companiei de asigurări. Compania Petromservice - având drept acţionar principal firma cipriotă Elbahold - a preluat în două etape 92,08% din Delta Asigurări de la firma (tot off-shore) britanică Tabor Project Limited, controlată, potrivit unor informaţii, de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Ultima parte a tranzacţiei s-a efectuat pe 28 mai 2007, când Petromservice a preluat 62% din Delta Asigurări.

Decizia CSA a fost luată pe 27 iunie 2007, adică la o lună de la finalizarea preluării, dar ea a devenit publică abia ieri după apariţia în Monitorul Oficial.

La doar două zile de la decizia CSA, pe 29 iunie 2007, MKB şi Delta anunţă că au depus, deja, la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dosarul de autorizare pentru înfiinţarea unei societăţi de pensii private, atât obligatorii, cât şi facultative.

Astfel, că suspendarea temporară a dreptului de vot al Petromservice nu pare să afecteze totuşi prea mult intenţia MKB şi Delta Asigurări. Însă, CSA precizează că decizia de suspendare temporară va funcţiona până la momentul la care Comisia va aproba calitatea de acţionar semnficativ al firmei Delta Asigurări.Ceea ce poate amâna autorizarea noii societăţi controlate de MKB şi Delta. Căci este greu de crezut că atât timp cât nu va fi aprobată preluarea Delta Asigurări, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private îi va autoriza intrarea alături de MKB Romexterra pe această piaţă.

Asta dacă nu autorizarea s-a petrecut între timp.

Departamentul de Comunicare al Petromservice ne-a precizat ieri că sancţionarea companiei de către CSA reprezintă un mic accident de parcurs care va fi rezolvat cu siguranţă în perioada următoare.

Delta Asigurări şi-a pregătit momentul intrării pe piaţa fondurilor de

pensii încă din vara anului 2004, când acţionarii au decis să-i extindă obiectul de activitate şi mai mult, au aprobat de principiu înfiinţarea unei Asociaţii a Administratorilor de Fonduri de Pensii.

Avantajul competitiv pe care grupul Petromservice l-ar avea pe această piaţă ar fi zecile de mii de salariaţi şi foşti salariaţi ai Petrom care ar fi direct interesaţi să-şi plaseze banii într-o companie în care sunt indirect acţionari.

Interesant este că tot în vara anului 2004, atunci când Delta Asigurări îşi pregătea juridic intrarea pe piaţa fondurilor de pensii, majoritatea liderilor sindicali din România erau aleşi membri în Consiliul de Administraţie al televiziunii Realitatea TV, controlată de Sorin Ovidiu Vîntu. Chiar şi desemnarea membrilor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nu a fost ferită de influenţa omului de afaceri, presa speculând atunci că doi dintre foştii săi administratori, Vladimir Soare şi Andrei Ion, ar urma să fie numiţi în Consiliul de Supraveghere. Până la urmă doar fostul bancher Vladimir Soare a obţinut calitatea de membru.

Vîntu: Voi fi acţionar minoritar şi consultant al unui fond de pensii

(fragment din interviul acordat ziarului Bursa în 22 ianuarie 2007)

Reporter: Printre proiecte incluzi speculaţia la Bursă? Ştiam că ai

părăsit piaţa...

VÎNTU: Da, joc, dar nu mult, cam cat de o savarină...

Reporter: Atunci? Intri cumva pe piaţa fondurilor de pensii?

VÎNTU: Da, ce îmi interzice cineva?! Pînă una - alta am dovedit că sunt cel mai mare speculator din această parte a lumii.

Reporter: Cum ai conceput proiectul?

VÎNTU: Fac un fond de pensii cu o puternică bancă străină, care va asigura managementul.

Reporter: Şi rolul tău?

VÎNTU: Voi fi acţionar minoritar şi consultant de plasament pe Europa de Est, lucrul la care mă pricep cel mai bine.

Reporter: Numele băncii?

VÎNTU: Ai să-l afli la momentul potrivit.

Reporter: În ce stadiu se află proiectul?

VÎNTU: Am semnat cu banca documentele de constituire a societăţii de administrare.

Reporter: Legea fondurilor de pensii încă nu-i gata...

VÎNTU: Va fi gata anul acesta, undeva, în toamnă piaţa fondurilor de pensii va începe să funcţioneze, iar fondul meu va fi operaţional, de la început .

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. chiar e posibil ca ticalosul de vintu sa fie lasat sa mai fure in Romania?!?

    1. cu bani faci orice pe lumea asta iti cumperi daca vrei si mama si tata.

    Pensii private.Totul despre pensii private in Romania. Informatii complete,asiguratori,foduri , stiri,legislatiei. Consultanta gratuita pentru pensii si obtinere de credite imobiliare sau de nevoi personale.

    http://www.europen sia.ro 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb