• Tranzacţiile cu obligaţiuni şi titluri de stat au depăşit un miliard de lei
Aproape o treime din totalul emisiunilor de obligaţiuni lansate de municipalităţile din ţara noastră, listate la Bursa de Valori Bucureşti au intrat în 2009 pe piaţă, potrivit datelor afişate de BVB.
În prezent, la Bursa de Valori Bucureşti(BVB) sunt listate 29 de emisiuni de obligaţiuni municipale, cea mai îndepărtată maturitate aparţinând titlurilor municipalităţii Bis-triţa, respectiv 25 noiembrie 2029. Aceasta, împreună cu emisiunea municipiului Bacău, au fost ultimele admise la tranzacţionare, pe 10 decembrie.
Interesul tot mai accentuat al investitorilor către obligaţiuni s-a manifestat anul acesta prin creşterea puternică a valorii tranzacţiilor cu astfel de instrumente, în timp ce tranzacţiile cu acţiuni s-au redus văzând cu ochii, lichiditatea pe acest segment atingând minimele ultimilor cinci ani.
Astfel, până în prezent, tranzacţiile cu obligaţiuni şi titluri de stat au însumat peste 1,06 miliarde de lei, depăşind cu mult valoarea celor din 2008, de 231,92 milioane de lei, potrivit datelor BVB.
De asemenea, valoarea medie zilnică cu obligaţiuni a crescut de patru ori, ajungând la 4,44 milioane de lei, spre deosebire de 927.000 de lei, în 2008.
Cu toate acestea, piaţa obligaţiunilor municipale rămâne modestă, emisiunile fiind de dimensiuni mici, iar titlurile puţin lichide.
Mihail Ion, preşedintele "Raiffeisen Asset Management", consideră că, în această perioadă, este destul de greu de văzut emisiuni de obligaţiuni semnificative, din cauza lipsei de investitori care să îşi plaseze resursele în astfel de plasamente.
"Cred că este nevoie de o vizibilitate mai bună în execuţia bugetelor municipalităţilor respective, pentru a spori numărul de investitori", este de părere domnul Ion, adăugând că nu se aşteaptă la îmbunătăţiri semnificative a dimensiunilor emisiunilor de obligaţiuni în 2010, care în prezent sunt de ordinul zecilor de milioane de lei.
Principalele categorii de investitori pentru care investiţia în astfel de instrumente este potrivită sunt fondurile de pensii, fondurile de obligaţiuni deja existente în ţara noastră, precum şi casele de asigurări.
În contextul în care clienţii care cumpără obligaţiuni sunt aproape în totalitate instituţionali, cele mai mari tranzacţii cu obligaţiuni şi titluri de stat sunt intermediate de bănci şi firme de brokeraj care aparţin unor grupuri financiare puternice.
În primele unsprezece luni ale anului, BRD Groupe Société Générale a realizat cele mai mari tranzacţii cu obligaţiuni, reprezentând peste 30% din total, în timp ce ING Bank şi Piraeus Securities România au intermediat 19,4%, respectiv 15,8% din tranzacţiile cu titluri cu venit fix.