CNVM vrea să ştie cât au dat kazahii pe Rompetrol Rafinare şi Well Services

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 ianuarie 2010

CNVM vrea să ştie cât au dat kazahii pe Rompetrol Rafinare şi Well Services

Comisarii susţin că vor păstra confidenţialitatea asupra preţului celor două companii

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a decis, în şedinţa de ieri, să ceară KazMunaiGaz să declare pe proprie răspundere dacă în contractul încheiat cu Dinu Patriciu pentru vânzarea "The Rompetrol Group" sunt menţionate, separat, preţurile pentru "Rompetrol Rafinare" şi "Rompetrol Well Services", cele două companii lis-tate la Bursa de Valori Bucureşti pentru care KMG trebuie să lanseze oferte de preluare obligatorie.

Paul Miclăuş, vicepreşedintele CNVM, a declarat pentru ziarul BURSA:

"Dacă preţurile celor două companii sunt menţionate în acel contract, vrem să le ştim. Cei de la KazMunaiGaz au cerut să păstrăm confidenţialitatea asupra acestor date şi le vom respecta solicitarea, însă fiecare comisar, atunci când va vota ofertele de preluare, va lua în considerare preţul plătit de kazahi". Abia după ce vor primi şi aceste informaţii, comisarii vor deschide plicurile cu ofertele "Rompetrol", a mai spus domnul Miclăuş.

Săptămâna trecută, reprezentanţii arbitrului pieţei de capital au mai cerut kazahilor să le spună ce decizie vor lua privind obligaţiunile de 571 de milioane de euro, scadente la toamnă.

Grupul Rompetrol a depus, la începutul lunii decembrie, anul trecut, raportul de evaluare pentru "Rompetrol Well Services" şi cu întârziere pentru "Rompetrol Rafinare", însă CNVM nu a deschis, nici până acum, plicurile de ofertă, solicitând informaţii considerate relevante pentru preţul la care vor fi lansate cele două oferte de preluare. Conform legii pieţei de capital, entităţile care deţin, direct şi/sau indirect, mai mult de 33 % din drepturile de vot asupra unui emitent au obligaţia de a lansa ofertă publică de preluare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Pentru autorul articolului

    Despre datoria Rompetrol: aceasta este in dolari sau euro? La data aparitiei legii de conversie ,2003, se vorbea de dolari.Puteti face precizari?Multumesc! 

    1. Stimate domnule Cititor,

      Datoria Rompetrol este de 603 milioane de dolari. 

      Multumesc! 571 milioane euro ar fi insemnat, la un curs de 1.42, peste 810 milioane dolari.E mai aproape de realitate cifra amintita.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb