Cât au pariat SIF-urile pe acţiunile "Fondul Proprietatea"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 17 martie 2010

Cât au pariat SIF-urile pe acţiunile "Fondul Proprietatea"

Două SIF-uri deţin acţiuni în valoare de 19 milioane de lei la FP

Adrian Lupşan: "SIF2 a fost cel mai activ pe acţiunile FP, în ultimul an"

Două dintre cele cinci societăţi de investiţii financiare au acumulat, de-a lungul timpului acţiuni la Fondul Proprietatea, res-tul preferând să aştepte listarea Fondului pe o piaţă reglementată sau să îşi investească banii în altceva.

Cel mai activ SIF pe acţiunile Fondului Proprietatea este SIF Moldova, care a ajuns să deţină 37,35 milioane de acţiuni, reprezentând 0,2% din capitalul social al Fondului. SIF Moldova a raportat, la mijlocul anului trecut, achiziţia a 2,02 milioane de acţiuni ale Fondului Proprietatea, în valoare de 405.000 de lei. SIF Moldova a plătit atunci 0,2 lei pentru o acţiune FP, investiţie care i-a adus până acum un randament de 110%, având în vedere că titlurile Fondului se tranzacţionează în prezent la un preţ dublu faţă de iulie 2009. Pachetul pe care SIF2 îl deţine la Fondul Proprietatea valorează, în prezent, 15,68 milioane de lei (peste 3 milioane de euro).

SIF "Muntenia", în schimb, mai are de aşteptat până când investiţia sa iniţială în acţiunile Fondului Proprietatea îi va aduce profit. Potrivit ultimelor raportări disponibile, SIF4 are în portofoliu 7,94 milioane de acţiuni FP, dintre care 3,5 milioane de titluri au fost achiziţionate la preţul de 0,6 lei/acţiune, cu circa 30% sub preţul la care sunt transferate azi titlurile FP, prin Depozitarul Central. Potrivit legislaţiei în vigoare, SIF-urile sunt obligate să raporteze pe bursă tranzacţiile mai mari de 500.000 de dolari, fapt care explică de ce nu toate achiziţiile de acţiuni FP sunt comunicate oficial.

Celelalte trei societăţi de investiţii financiare au preferat să ocolească titlurile FP, reprezentanţii "Banat-Crişana", "Oltenia" şi cei ai "Transilvania" declarându-ne că aceste SIF-uri nu au deţineri la Fond .

Florian Buzatu, directorul SIF "Oltenia" a spus, pentru ziarul BURSA, că SIF5 aşteaptă ca acţiunile FP să fie tranzacţionate pe o piaţă reglementată.

"Titlurile FP sunt interesante, dar noi suntem adepţii unei transparenţe totale, aşa că aşteptăm să fie tranzacţionate fie pe ROTC-ul brokerilor, fie la Bursă".

Adrian Lupşan, director adjunct la "Intercapital Invest", ne-a declarat: "Fondul Proprietatea este printre cele mai atractive societăţi din această parte a Europei, iar faptul că SIF-urile au alocat foarte puţine resurse ca să cumpere titluri FP este cel puţin straniu. SIF Moldova este lăudabilă pentru că a fost cea mai activă în ultimul an pe acţiunile Fondului Proprietatea".

Preţul acţiunilor Fondului Proprietatea s-a apreciat cu peste 40% de la începutul anului, impulsionat de aşteptările privind listarea la bursă.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. conform Art.225.- (1) din legea 297/2004 - Administratorii societăţilor admise la tranzacţionare sunt obligaţi să raporteze, de îndată, orice act juridic încheiat de către societate cu administratorii, angajaţii, acţionarii care deţin controlul, precum şi cu persoanele implicate cu aceştia, a cărui valoare cumulată reprezintă cel puţin echivalentul în lei a 50.000 euro.

    Voi spuneti ca se raporteaza ce este peste 500,000 de dolari. In legea 297/2004 nici nu exista cuvantul dolari. :)) 

    Ati vrut sa spuneti ceva, da' tot o dati in bara. Asta e, se mai intampla!!!! 

    Destul de ciudat, totusi.

    Daca va impotmoliti la d-astea unde aveti legea in fata, la material d eumplutura, (nu stiu cum ii spune in limbajul vostru) oare cat de corect este ceea ce prezentati ca subiect principal? 

    1. Stimate domnule cititor,

      Va multumim ca ne urmariti cu atentie, dupa cum o arata comentariile aproape zilnice din ultimele doua saptamani. Va multumesc si pentru comentariul de astazi, de care voi tine seama.  

      Cu stima,

      Stefania Ciocirlan 

    2 mil de actiuni sunt nimic.

    1. cat cele doua SIFuri la un loc. Ar merita sa le dea la final o parte din profit fostilor proprietari de la care a cumparat el la pret derizoriu. Ca sa aibe constiinta impacata, ca Dzeu e mare si te rasplateste cand esti un bun crestin...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb