"Armax Gaz" pariază 20 de milioane euro pe gaze şi petrol

OVIDIU VRÂNCEANU, Braşov
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 iunie 2010

Compania "Armax Gaz" urmează să se asocieze cu alte companii în vederea producţiei şi comerţului cu petrol şi gaze naturale.

Pentru acest lucru urmează să investească 20 de milioane de euro, urmând să atragă şi 3,2 milioane de euro de la acţionari pentru o majorare de capital prin aport în numerar, în vederea constituirii unor fonduri pentru exploatarea zăcămintelor de gaze.

Majorarea de capital se va face prin emiterea a 21,5 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei şi o primă de emisiune de 0,05 lei, noile titluri putând fi astfel cumpărate la preţul de 0,15 lei. Capitalul social va creşte astfel, de la 60,4 milioa-ne lei la 62,5 milioane lei.

Mircea Vescan, directorul companiei "Armax Gaz", a anunţat încă de acum două luni că societatea vizează producţia de gaze şi petrol, atât în România, cât şi în alte state din fostul bloc comunist.

Firma medieşeană produce echipamente pentru industria gazelor naturale şi petrolului. Mircea Vescan deţine 39,42% din titlurile companiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb