• Costel Ceocea, preşedinte SIF2: Vrem să ajungem la 5% din BVB
Preşedinţii societăţilor de investiţii financiare se uită cu interes la autolistarea Bursei de Valori Bucureşti, pornind de la premisa că acţiunile BVB ar putea fi o viitoare ţintă de investiţii. SIF-urile sunt deja acţionari direcţi şi indirecţi ai Bursei, dar ar putea avea interes să îşi majoreze participaţiile ca să aibă un cuvânt mai greu de spus în conducerea Bursei, fiind printre cei mai lichizi emitenţi de pe piaţa de capital autohtonă.
"Obiectivul nostru este să ajungem la o deţinere de 5%", a spus, pentru ziarul BURSA, Costel Ceocea, preşedintele societăţii de investiţii financiare "Moldova" (SIF2), adăugând: "Suntem acţionari ai Bursei, credem în listarea ei, am susţinut acest demers în discuţiile cu actuala conducere. Nu ne deranjează limita de deţinere de 5%, credem că este recomandată în această perioadă. În funcţie de preţul acţiunilor BVB, vom decide dacă ne vom majora participaţia sau dacă vom vinde".
Petre Pavel Szel, preşedintele SIF "Muntenia", este de părere că listarea Bursei va da un impuls altor companii care se gândesc să folosească piaţa de capital autohtonă.
"Orice listare este bună ca să trecem de perioada aceas-ta mai puţin favorabilă economiei şi pieţei de capital", a spus preşedintele SIF "Muntenia", preferând să păstreze discreţia asupra planurilor SIF4 de a investi în titlurile BVB.
Mihai Fercală, preşedintele SIF "Transilvania", nu exclude posibilitatea ca SIF3 să investească în acţiunile BVB, în funcţie de oportunitatea pe care o vor reprezenta pentru investitori: "Noi avem deţineri directe şi indirecte la Bursă. Din moment ce am cumpărat acţiuni şi la Bursa de la Sibiu, probabil că o să cumpărăm şi la BVB".
1. Ce cred SIF-urile.... eu stiam ca sunt 5 SIF, nu 3
(mesaj trimis de cine plateste? în data de 08.06.2010, 07:22)
ori ati vrut sa puneti un alt titlu, ori ati uitat ca sunt 5 SIF-uri.L-ati uitat pe Dinel, chiar si pe Cuzman....
:(