"Oltchim" speră să strângă peste două milioane de dolari din vânzarea de deşeuri

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 iunie 2010

"Oltchim" speră să strângă peste două milioane de dolari din vânzarea de deşeuri

Conducerea combinatului chimic "Oltchim" Râm-nicu Vâlcea (simbol OLT la Bursa de Valori Bucureşti) speră să facă rost de peste două milioane de dolari (aproximativ 1,6 milioane de euro) din vânzarea unor deşeuri, potrivit unui anunţ postat pe site-ul companiei. Metoda de vânzare va fi licitaţia deschisă, cu strigare, programată să aibă loc pe 18 iunie.

Reprezentanţii companiei se aşteaptă ca cea mai mare parte din bani, aproximativ 1,59 milioane de dolari, să vină din vânzarea a 5.300 de tone de deşeuri de fier vechi nepregătit, pentru care a fost stabilit un preţ de pornire de 300 de dolari/tonă. În cadrul aceleiaşi licitaţii, urmează să mai fie scoase la vânzare 225 de tone de deşeuri de inox nepregătit, la preţul de 2.000 de dolari/tonă, 30 de tone de deşeuri folie polietilenă la 150 de dolari/tonă şi 20 de tone de deşeuri hârtie la 15 dolari/tonă.

Aceasta este prima licitaţie semnificativă organizată de "Oltchim", în ultimii doi ani, potrivit reprezentanţilor companiei. Aceştia au menţionat că cea mai mare parte din deşeurile scoase la vânzare sunt instalaţii dezafectate ale combinatului şi ale diviziei de petrochimie a "Arpechim" pe care "Oltchim" a cumpărat-o la finele anului trecut de la "Petrom" şi că preţurile de pornire au fost stabilite de Consiliul de Ad-mi-nistraţie al com-paniei.

Traderii de fier vechi au spus, pentru ziarul BURSA, că preţul unei tone de deşeu de fier vechi nepregătit este în jur de 200 de dolari, tendinţa pieţei fiind de scădere, de la începutul anului.

Companiile interesate să participe la licitaţie trebuie să plătească o garanţie de participare de 100.000 de dolari şi o taxă de participare de 1.000 de lei. Preţul caietului de sarcini este de 300 de lei.

Petrochimia de la Arpechim ar putea să producă din iulie

Unitatea de la Arpechim va începe producţia de etanol în luna iulie, în funcţie de finanţările obţinute, dar şi de finalizarea reviziei generale, a declarat, ieri, Karoly Borbely, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Karoly Borbely a fost numit, în Adunarea Generală de săptămâna trecută, în Consiliul de Administraţie al "Oltchim".

"Am depăşit termenul de lansare a producţiei (martie - n.r.), însă acum societatea este în revizie generală şi, în circa o lună, va începe producţia de etanol", a mai spus administratorul "Oltchim".

Acesta a precizat că, prin redeschiderea diviziei de petrochimie de la Arpechim, Oltchim va putea trece pe profit în 2011.

"Sperăm ca anul viitor Oltchim să intre pe profit şi, odată cu acest lucru, sperăm ca atitudinea acţionarului minoritar polonez să se schimbe, pentru că societatea va fi profitabilă", a precizat Karoly Borbely.

Acesta a precizat că interesul statului român este ca societatea să funcţioneze la parametri normali, în ciuda atitudinii acţionarului minoritar polonez, şi nu a exclus în viitor posibilitatea cumpărării de către partea românească a pachetului de 12% deţinut de PetroCarboChem SE (PCC SE) la Oltchim.

"Oltchim" a cumpărat divizia de petrochimie a "Arpechim" de la Petrom, la finele anului trecut, pentru suma de 13 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb