Titlurile "Foraj Sonde" Craiova se mută pe BVB

OVIDIU VRÂNCEANU, Braşov
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 iunie 2010

Marius Cristescu

Marius Cristescu

Acţionarii companiei "Foraj Sonde" Craiova intenţionează să transfere titlurile firmei de pe piaţa Rasdaq pe cota Bursei de Valori Bucureşti, o decizie finală în acest sens urmând să se ia în şedinţa AGA din 8 iulie, potrivit unui convocator remis BVB.

Oamenii de afaceri Marius şi Emil Cristes-cu, care controlează compania craioveană, au anunţat că vor face aceeaşi trecere şi cu titlurile Bega Turism Timi-şoara, Bega Minerale In-dus-triale din Aghireş şi Bega Tehnomet Timişoara, în timp ce acţiunile Faur Bucureşti ar putea fi mutate de la categoria nelistate pe piaţa reglementată.

Potrivit regulamentelor pieţei de capital, pentru a putea fi transferate la Categoria a II-a a Bursei, firmele trebuie să îndeplinească o serie de criterii, printre care o valoare a capitalurilor proprii de cel puţin două milioane de euro, echivalentul în lei. Totodată, titlurile firmei trebuie să fie tranzacţionate, în medie, de cel puţin cinci ori pe zi, iar valoarea transferurilor zilnice să fie de minim 5.000 de lei.

Compania "Foraj Sonde" Craiova a încheiat 2009 cu un profit de 5,72 milioane de lei, mai mic de patru ori decât câştigul din 2008, în timp ce afacerile i-au scăzut cu 31,7%, la 85,86 milioane lei.

Compania este controlată de Marius Cristescu care deţine 69,89% din titluri, în timp ce Emil Cristescu deţine o participaţie de 23,74%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb