"Dafora", pe ultima sută de metri pentru semnarea a două contracte de 10 milioane de dolari în Crimeea

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 iunie 2010

"Dafora", pe ultima sută de metri pentru semnarea a două contracte de 10 milioane de dolari în Crimeea

Teodor Orzan, directorul diviziei de foraj: "Intenţionăm să ofertăm şi în Irak dacă Romgaz va reuşi să obţină concesiuni acolo"

Compania "Dafora" Mediaş, controlată de omul de afaceri Gheorghe Călburean, a finalizat negocierile pentru contractarea unor servicii de foraj în valoare de aproape 10 milioane de dolari, în Crimeea.

"Dafora" a reuşit să intre pe piaţa ucraineană încă din toamna anului 2007, după ce, la începutul aceluiaşi an, a înfiinţat, în calitate de acţionar unic, societatea "Dafora Ucraina", având ca obiect principal de activitate prestarea de servicii pentru extracţia de petrol şi gaze.

La începutul lunii ianuarie, o delegaţie din care a făcut parte şi Gheorghe Călburean, preşedintele "Dafora" a mers în Ucraina ca să renegocieze reluarea activităţii acolo, întreruptă din cauza reducerii finanţărilor pentru companiile petroliere, în contextul crizei economice.

"În Ucraina, suntem în faza finală de semnare a două contracte de foraj cu două companii petroliere internaţionale care îşi desfăşoară activitatea în Crimeea", a spus, pentru ziarul BURSA, Teodor Orzan, directorul diviziei de foraj al "Dafora", adăugând: "Am negociat, mai aşteptăm doar semnăturile partenerilor noştri. De obicei, în industria petrolieră un contract se semnează pe un an de zile, fiind menţionate ratele zilnice de foraj. Este puţin probabil să lu-crezi în această industrie toate cele 365 de zile dintr-un an. Ce pot să spun este că valoarea estimată a contractelor este de până în 10 milioane de dolari.

Imediat ce le semnăm, ne apucăm de treabă şi vom începe mobilizarea, în acest moment instalaţia de foraj fiind stocată în centrul Ucrainei".

Cu "Prospecţiuni" şi "Condmag" în Spania, după contracte externe

Gheorghe Călburean şi Ovidiu Tender încearcă să pună în practică o "alianţă de business" între companiile deţinute de ei care îşi des-făşoară activitatea în domeniul petrolier, astfel încât să poată participa împreună la licitaţiile din afară. Reprezentanţi ai "Condmag", "Dafora" şi "Prospecţiuni" au testat această "alianţă" în Spania, unde au mers împreună ca să convingă câteva companii de acolo de avantajele colaborării cu cele trei societăţi româ-neşti.

"Am fost cu conducerea Prospecţiuni şi Condmag în Spania, unde am discutat cu patru companii petroliere. Le-am explicat că am putea face toată gama de servicii de care ar avea ei nevoie, începând cu primele operaţii de seismică (de care s-ar putea ocupa Prospecţiuni), continuând cu forajul (pe care l-ar putea face Dafora) şi terminând cu legarea sondelor la sistemul de transport (de care s-ar ocupa Condmag)", ne-a mai spus Teodor Orzan.

Ieşirea pe pieţele externe reprezintă una dintre direcţiile strategice de dezvoltare a companiei în condiţiile în care, pe piaţa internă, depinde de un număr limitat de clienţi. Directorul diviziei de foraj al "Dafora" ne-a spus că societatea este interesată să lucreze şi în Irak, dacă "Romgaz" va reuşi să obţină concesiuni acolo: "Intenţionăm să ofertăm şi în Irak în eventualitatea în care Romgaz va reuşi să obţină concesiuni acolo şi va organiza licitaţii pentru exploatarea câmpurilor de hidrocarburi".

"Dafora" Mediaş este listată la Bursa de Valori Bucureşti, având simbolul DAFR. Compania are o capitalizare de 104 milioane de lei, potrivit preţului de 0,107 lei/acţiune înregistrat în şedinţa bursieră de vineri. Gheorghe Călburean controlea-ză 48,5% din companie, în timp ce "Foraj Sonde" Craiova are o participaţie de 5,26%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb