CONFERINŢELE BURSA Stere Farmache: Piaţa de capital autohtonă trebuie să se consolideze

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 iunie 2010

Stere Farmache: Piaţa de capital autohtonă trebuie să se consolideze

Stere Farmache, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti a transmis, ieri, un mesaj subtil către bursele de mărfuri şi derivate de la noi, pledând pentru consolidarea pieţei de capital autohtone. Aceasta este una dintre cele mai importante luări de poziţii ale preşedintelui BVB din noul său mandat, confirmând unele zvonuri potrivit cărora proiectul unei fuziuni între BVB şi Bursa de la Sibiu a fost dis-cutat în cadrul unor întâlniri comune de conducerile celor două burse. Fuziunea dintre cele două burse a mai fost discutată şi în trecut, însă proiectul a fost amânat după ce vechiul Consiliu al Bursei nu a reuşit să ajungă la un rezultat comun cu cei de la Sibiu.

Preşedintele Bursei bucureştene a spus, ieri, cu ocazia unei conferinţe despre oportunitatea finanţării pe piaţa de capital, organizată de ziarul BURSA, împreună cu BVB: " Dacă ne uităm la mărimea pieţelor de capital din regiune, vedem că acestea au dimensiuni mici ca cifră de afaceri şi capitalizare, suferind şi o reducere a volumelor de tranzacţionare din cauza crizei economice. Apare, astfel, ideea unei consolidări a pieţelor de capital din regiune, ca să nu mai vorbesc despre consolidarea pieţei la nivel intern, nu doar la nivelul pieţei de capital, ci şi a burselor de mărfuri".

Preşedintele BVB a făcut astfel referire şi la discuţiile din ultima perioadă dintre conducerea Bursei şi oficialii OPCOM (Operatorul pieţei noastre de electricitate) pentru lansarea unor derivate pe energie electrică.

"Energia este una dintre cele mai importante şi atrăgătoare active pentru investitori, însă este nevoie de o lichiditate foarte bună pentru activele suport, astfel încât şi derivatele pe energie electrică să atragă interesul investitorilor", a mai spus Stere Farmache.

20 de companii se pregăteau de listare înainte de criză

CNVM promite că emitenţii mutaţi de pe Rasdaq pe ATS nu scapă de supraveghere

Florin Ilie, ING: O concentrare a pieţei de brokeraj, doar în vremuri de creştere

Dan Paul: "Statul român ne-a pus 6.000 de societăţi pe masă, dar le-am scăpat printre degete"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb