Probă de foc pentru guvernul Boc

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 9 iunie 2010

Moţiunea de cenzură a opoziţiei va fi citită, astăzi, în plenul Parlamentului şi va fi votată marţea viitoare

Moţiunea de cenzură a PSD, "Opriţi genocidul social!", susţinută şi de PNL, precum şi de unii parlamentari ai puterii, prin care senatorii şi deputaţii opoziţiei încearcă demiterea Cabinetului Boc, va fi citită, astăzi, în plenul Parlamentului şi va fi supusă votului marţea viitoare.

Moţiunea de cenzură a PSD a fost depusă după ce, luni, Guvernul şi-a asumat răspunderea pe două proiecte de lege care cuprind măsuri de austeritate printre care reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor şi a altor ajutoare sociale cu 15%, precum şi recalcularea pensiilor în funcţie de principiul contributivităţii.

Iniţiatorii moţiunii susţin că ţara noastră este aruncată într-o criză socială şi economică şi mai profundă prin adoptarea legilor propuse de Guvern şi consideră necesară demiterea Cabinetului Boc, fapt ce ar deschide calea pentru găsirea altor soluţii politice, economice şi sociale.

În textul moţiunii de cenzură se arată: "Cei care vor vota această moţiune de cenzură votează împotriva condamnării la sărăcie şi la faliment a milioane de români. Cei care nu vor vota această moţiune trebuie să îşi asume, fiecare în parte, res-ponsabilitatea pentru dezastrul pe care îl vor produce în România".

Social-democraţii sunt optimişti că moţiunea de cenzură va fi adoptată.

Hrebenciuc, mandatat să negocieze cu parlamentarii puterii?

Liderul grupului parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, consideră chiar că moţiunea de cenzură depusă de social-democraţi are 65-70% şanse să fie votată, potrivit Agerpres. De asemenea, spune Hrebenciuc, în privinţa moţiunii, lucrurile se pot schimba "până în ultima clipă".

Despre Viorel Hrebenciuc se vehiculează că ar fi fost mandatat de către partid să "negocieze" cu parlamentarii puterii votul pentru moţiunea de cenzură, însă preşedintele PSD, Victor Ponta, a infirmat acest scenariu.

Victor Ponta susţine că social-democraţii vor discuta cu orice parlamentar care intenţionează să voteze moţiunea de cenzură, dar discuţia nu va fi una "în spatele uşilor închise".

Precizăm că liderii politici ai partidelor care susţin guvernarea au anunţat că nu susţin moţiunea de cenzură a PSD.

Iliescu: Opoziţia nu îşi poate asuma guvernarea

Opoziţia nu îşi poate asuma guvernarea, pentru că nu are suportul parlamentar, dar este datoare să ţină Guvernul sub presiune şi în priză, consideră preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, potrivit AGERPRES.

Întrebat dacă un guvern de tehnocraţi ar putea reprezenta o soluţie pentru actuala situaţie, Iliescu a apreciat că un Executiv fără suport politic nu poate funcţiona. (A.G)

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. MOTIUNEA ESTE O NOUA INCERCARE DE MENTINERE A PRIVILEGILOR PENTRU ALESI- EI STIU CA LE VA VENI RADUL LA TAIEREA ACESTORA SI INCEARCA SA "CONVINGA" PE OROPSITI CA LE-AR FI ALATURI. 

    Tot ceea ce se intampla li se datoreaza in mare parte, iar daca cumva ar ajunge ei la pupitru, vor uita a doua zi de toate cele pe care acum le arata cu degetul.

    Chiar cred ca-i mai asculta cineva ? este clar ca nu-mi convine sa mi se diminueze veniturile, dar eu unul nu pot crede ca ei i-mi vor asigura un trai mai bun, prin alte metode. 

    MOTIUNEA ESTE O NOUA INCERCARE DE MENTINERE A PRIVILEGILOR PENTRU ALESI- EI STIU CA LE VA VENI RADUL LA TAIEREA ACESTORA SI INCEARCA SA "CONVINGA" PE OROPSITI CA LE-AR FI ALATURI. 

    Tot ceea ce se intampla li se datoreaza in mare parte, iar daca cumva ar ajunge ei la pupitru, vor uita a doua zi de toate cele pe care acum le arata cu degetul.

    Chiar cred ca-i mai asculta cineva ? este clar ca nu-mi convine sa mi se diminueze veniturile, dar eu unul nu pot crede ca ei i-mi vor asigura un trai mai bun, prin alte metode. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb