Vicepreşedintele Senatului Anca Boagiu îi cere lui Mircea Geoană să accepte convocarea Birourilor Permanente Reunite vineri, 11 iunie, ora 10:00, demonstrând în acest fel că nu doreşte să încalce decizii din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Domnul Geoană trebuie să acţioneze ca şef al instituţiei Senatului şi nu ca membru al PSD care îl presează să obstrucţioneze o decizie legală a Parlamentului României. Scrisoarea preşedintelui Băsescu este extrem de clară. Articolul 113, alineatul 3 din Constituţie coroborat cu deciziile nr. 233 din 10 decembrie 1999 şi nr. 89 din 26 ianuarie 2010 ne obligă pe toţi membrii Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului să ne reevaluăm poziţia iniţială. Domnul Geoană trebuie să fie de bună credinţă şi să nu rişte ca prin deciziile sale, votul pe moţiunea de cenzură să fie contestat sau ca Parlamentul să încalce legea fundamentală. Ar însemna să ne batem joc de rolul instituţiei parlamentare, am fi instituţia legiuitoare care încalcă legea fundamentală şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Am speranţa că domnul Geoană nu va ceda presiunilor din propriul partid şi nu va bloca convocarea unei şedinţe a Birourilor Reunite care ar clarifica observaţiile preşedintelui României", a declarat vicepreşedintele Senatului, Anca Boagiu, senator al Partidului Democrat Liberal.