Saxo Bank: Investitorii trebuie să rămână precauţi

(C.P.)
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 iulie 2010

Criza nu se află încă sub control.

Criza nu se află încă sub control.

Criza nu este încă sub control, iar pieţele vor reacţiona negativ la continuarea dezechilibrelor uriaşe de pe piaţa datoriilor guvernamentale, potrivit Echipei de Strategie a băncii daneze "Saxo Bank". Banca estimează că ratele dobânzii vor fi scăzute în viitorul apropiat.

Analiştii "Saxo Bank" prognozea­ză o scădere a preţurilor acţiunilor, în trimestrul al treilea, plecând de la premisa că o încetinire a creşterii în China pare probabilă şi destabilizarea continuă a pieţelor datoriei din PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia, Spania) va cere o reacţie din partea mai puţin falimentarei Zone Euro, iar tăierile din bugetele guvernamentale vor fi draconice.

Se aşteaptă un sezon de câştiguri puternic, însă nu datorită creşterii profiturilor (topline growth), ci din cauza măsurilor de reducere a costurilor.

Economistul şef al "Saxo Bank", David Karsbrl, nu estimează fenomene de inflaţie sau de creşteri ale profiturilor (topline growth) în viitorul apropiat.

"Criza actuală a datoriilor ţărilor PIIGS nu este sub control şi singura modalitate de a o învinge este o tăiere mult mai rapidă şi mai dramatică a deficitelor bugetare decât ceea ce se întâmplă în prezent. Cheltuielile guvernamentale inutil de mari nu mai lasă loc investiţiilor şi consumului privat. De aceea, ne aşteptăm ca pieţele să reacţioneze negativ la continuarea dezechilibrelor uriaşe de pe pieţele datoriilor guvernamentale. Reducerile bugetare ale Germaniei, de exemplu, sunt un prim pas bun, însă nu reprezintă o măsură suficientă", a spus David Karsbrl.

Domnia sa a mai adăugat: "Este evident că temele macro şi-au recâştigat dominaţia în zona acţiunilor. Nu ne aşteptăm ca veniturile să ajungă la double dip, ci să se uniformizeze şi, deşi vedem o recuperare de scurtă durată în privinţa riscului, în măsura în care companiile sunt aşteptate să înregistreze câştiguri mari, se pare că problemele cauzate de criză vor continua să dea bătăi de cap. Drept răspuns, este probabil ca volatilitatea FX să crească abrupt, prin urmare sfătuim investitorii să rămână precauţi", a adăugat Karsbrl.

Previziuni macro pentru trimestrul al treilea

În SUA, stimulentele sunt deja din ce în ce mai slabe şi, probabil, vor dis­părea cu totul în a doua jumătate a anului. "Saxo Bank" consideră că ar putea exista o contribuţie negativă de creştere la finalul lui 2010, iar investiţiile vor fi diminuate din cauza capacităţii reduse de utilizare şi a sectorului rezidenţial, cu un număr mare de proprietăţi nevândute. În privinţa Japoniei, "Saxo Bank" se aşteaptă la o continuă creştere, însă este probabil ca ritmul acesteia să încetinească, iar creşterea generată de export va fi afectată de slăbirea Euro. "Saxo Bank" consideră că o datorie prea mare este problema fundamentală a multor ţări din Zona Euro, însă există şi alte probleme iminente care restricţionează activitatea economică. Cheltuielile din sectorul privat în trimestrul trei vor fi frânate, iar piaţa de muncă slăbită nu oferă soluţii.

Piedici în calea pieţelor de acţiuni

Analiştii "Saxo Bank" continuă să se aştepte la piedici în calea pieţelor de acţiuni în cea de-a doua jumătate a lui 2010, fapt ce va menţine la un nivel ridicat prima de risc pentru o perioadă lungă de timp şi va duce la aşteptări scăzute în ceea ce priveşte câştigurile în 2011 şi 2012. În ciuda acestui fapt, au fost prevăzute creşteri pe pieţele de acţiuni, în măsura în care este probabilă o creştere a câştigurilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb