Teren pentru Centura Ocolitoare a Constanţei

C.P.
Miscellanea / 26 august 2010

Guvernul a adoptat, în şedinţa de ieri, două acte referitoare la dezvoltarea infrastructurii, a anunţat Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Astfel, Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unei suprafeţe de teren de 18.381 mp, trecută în proprietatea publică a statului în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a Variantei de ocolire a municipiului Constanţa.

"Suprafaţa de teren dată în administrare nu face obiectul unor contracte de concesiune, al unor cereri de retrocedare şi nici a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti" a precizat Ioana Muntean.

Printr-o altă Hotărâre de Guvern s-a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii cu 11 milioane de lei. Aceşti bani au fost alocaţi pentru finanţarea proiectării şi execuţiei lucrărilor necesare redeschiderii circulaţiei trenurilor pe linia de cale ferată Suceava Nord-Dorneşti, afectată de calamităţile naturale produse în ultima decadă a lunii iunie şi începutul lunii iulie.

"Guvernul susţine demararea în regim de urgenţă a procedurilor pentru reparaţia infrastructurii feroviare pe traseul Suceava Nord-Dorneşti şi reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb