The Advisers/ Knight Frank relochează Agroalim în Anchor Plaza

C.P.
Companii / 28 iulie 2010

Agroalim Distribution, compania de distribuţie din grupul Smithfield, îşi va reloca birourile sediului central în Anchor Plaza, începând din vara acestui an. Tranzactia a fost realizată prin intermediul companiei de consultanţă The Advisers/ Knight Frank şi a fost finalizată în luna iunie, arată un comunicat remis redacţiei.

Agroalim a închiriat 827 mp pe al 5-lea etaj al clădirii dezvoltată de către Grupul Anchor. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, compania urmând să demareze procesul de relocare la începutul lunii august.

"La fel ca şi anul trecut, companiile sunt interesate să se relocheze în locaţii construite după standardele internaţionale şi care au grad de eficienţă cât mai mare, accesibilitate bună şi costuri de întreţinere cât mai reduse. Aceste clădiri vor fi câştigătoarele pe termen lung", a declarat Nicolae Pistalu, consultant The Advisers/ Knight Frank.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb