Titlurile "Cemacon" Zalău s-au scumpit, în ultima lună, cu 9%

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 8 iulie 2010

Titlurile "Cemacon" Zalău s-au scumpit, în ultima lună, cu 9%

Acţiunile companiei "Cemacon" Zalău (simbol CEON) au reprezentat, în ultima lună, cel mai bun plasament financiar, aducând randamente maxime pentru persoanele care au vrut să-şi fructifice veniturile prin intermediul pieţei de capital. Astfel, investitorii care s-au orientat către titlurile CEON ar fi înregistrat, în perioada 4 iunie - 6 iulie, sporirea veniturilor cu 9,04%, dacă s-ar fi hotărât să-şi vândă acţiunile ieri.

Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, a consemnat o depreciere de 1,81%, în perioada analizată, în timp ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o creştere de aproape 4,2%. În schimb, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, s-a depreciat cu 1,05%, la 433 puncte.

La acelaşi pol s-au situat şi persoanele care nu şi-au utilizat resursele băneşti în această perioadă, fiind mai puţin încrezătoare în oportunităţile oferite de piaţă. Leul şi-a continuat declinul în raport cu moneda euro, iar cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o devalorizare a economiilor cu 0,81%.

Tot pe plus s-au găsit şi persoanele care şi-au direcţionat economiile într-un depozit lunar în euro la o bancă comercială. Astfel, cei care au optat pentru această categorie de plasament au obţinut în continuare un câştig de 0,27% dacă au optat pentru depozitele în euro de la "ATE Bank", Carpatica, MKB Romextera sau Marfin Bank.

În schimb, persoanele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de investiţii au stat mai bine. Investitorii care s-au orientat către fondul "FON", au înregistrat cele mai mari câştiguri la această variantă de plasament, raportând o creştere de 1,63% a sumei investite iniţial.

Tot pe minus au fost persoanele care au preferat, la 4 iunie, să constituie depozite în lei la băncile comerciale. Cei mai inspiraţi însă au fost investitorii care s-au orientat către Unicredit Ţiriac Bank, raportând un câştig de 0,15% din suma investită iniţial, spre deosebire de persoanele care s-au orientat către alte bănci.

Şi investitorii care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în speranţa că preţul aurului îşi va continua marşul pozitiv, s-au dovedit în continuare prost inspiraţi. Cotaţia metalului galben a scăzut cu 2,47% în perioada analizată, pe fondul scăderii preţului acestuia la nivel mondial.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb