Tranzacţii de nici patru milioane de euro la BVB

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 iulie 2010

Tranzacţii de nici patru milioane de euro la BVB

Lichiditatea realizată ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de numai 16 milioane de lei, fiind generată în cea mai mare parte de tranzacţiile cu acţiuni, care au însumat 15,6 milioane lei.

Tot ieri, un rulaj semnificativ a fost realizat şi cu contracte futures, în valoare de 2,85 milioane de lei.

Indicii bursieri au consemnat scăderi uşoare, cu excepţia indicelui celor cinci SIF-uri, în ciuda aprecierilor înregistrate pe bursele americane şi pe cele europene. Cea mai mare scădere, de 1,12%, până la 691 de puncte, a fost înregistrată de indicele BET-NG, al companiilor energetice de la Bursă.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a marcat o depreciere de 0,86%, până la 4.814 de puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a scăzut cu 0,76%, până la 2.837 de puncte.

BET-FI, indicele celor cinci SIF-uri, s-a apreciat la 20.886 de puncte, cu 2,10% mai mult comparativ cu şedinţa de luni. În acelaşi timp, indicele BET-XT, care reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de companii listate la Bursă, a crescut cu 0,03%, ajungând la 442 puncte.

Acţiunile "BRD - Groupe Societe Generale" au atras cea mai mare lichiditate de pe piaţă, fiind schimbate 267.390 de acţiuni, în valoare de 2,94 milioane lei. Cotaţia de referinţă s-a depreciat cu 0,91%, la 10,90 lei/titlu.

Titlurile societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (simbol SIF5) s-au situat pe poziţia a doua la capitolul lichiditate, cu tranzacţii în valoare de 2,71 milioane de lei. Preţurile de schimb au variat între 1,23 lei/acţiune şi 1,26 lei/acţiune.

Titlurile "OMV Petrom" Bucureşti (simbol SNP) au atras o lichiditate de 1,79 milioane de lei, în condiţiile în care acţiunile au înregistrat o depreciere uşoară, până la 0,297 lei/unitate.

Tot pe sectorul bancar, acţiunile "Banca Transilvania" Cluj Napoca (simbol TLV) au pierdut 2,10%, la 1,40 lei, pe suportul unui rulaj de numai 1,05 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb