Veniturile din dobânzi realizate până la 30 iunie 2010 sunt neimpozabile

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 iulie 2010

Veniturile sub formă de dobânzi realizate până la data de 30 iunie 2010 (inclusiv) sunt venituri neimpozabile, precizează un comunicat al Asociaţiei Române a Băncilor.

Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu 1 iulie 2010 se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, iar baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% este constituită din veniturile calculate începând cu data de 1 iulie 2010 până la data scadenţei depozitului şi înregistrate în contul curent sau contul de depozit al titularului.

Membrii Consiliului de Adminis­traţie al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) au avut ieri o întâlnire de lucru cu ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, în cadrul căreia s-au clarificat aspectele privind aplicarea prevederilor OUG nr. 58/2010 referitoare la calculul impozitului asupra veniturilor sub formă de dobânzi realizate de persoanele fizice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb