ONG-urile cer în Parlament menţinerea spaţiilor verzi

A.O.
Ziarul BURSA #Companii #Mediu / 18 februarie 2014

ONG-urile cer în Parlament menţinerea spaţiilor verzi

Coaliţia pentru Mediu din România vrea să protesteze, astăzi, în faţa Parlamentului, împotriva modificării Legii privind reglementarea spaţiilor verzi

Reprezentanţii Coaliţiei pentru Mediu din România(CMR) au anunţat că vor să meargă, astăzi, în Parlament, pentru a protesta împotriva modificărilor Legii privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi (24/2007), care, dacă ar fi aprobate, ar reduce drastic suprafaţa de astfel de spaţii din ţara noastră, în opinia CMR.

La sfârşitul săptămânii trecute, CMR şi alte ONG-uri au dat publicităţii câteva dintre amendamentele propuse de către deputaţii din Comisia de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului, care ar urma să diminueze cu 85% suprafeţele verzi retrocedate.

Reprezentanţii CMR susţin că, numai în Bucureşti, principalele zone afectate de modificarea propusă însumează peste 262 de hectare de spaţii verzi. Amendamentul propune ca doar 15% din cele 262 de hectare să fie menţinute obligatoriu ca spaţii verzi, adică 40 de hectare. Suprafeţele sunt localizate în Parcul Tineretului (22 hectare + 4 ha rezervă de retrocedare), Parcul IOR (12 hectare - jumătate din parc), Baza Spartac (8 hectare), Parcul Plumbuita (4 hectare), Parcul Prisaca Dornei (6 hectare), Parcul Politehnicii (3 hectare), Parcul Poligrafiei (3 hectare) şi toate pepinierele Bucureştiului (peste 200 hectare). Pe lângă acestea, mai sunt vizate Parcul Bazilescu în întregime, toate livezile Capitalei, spaţiile verzi şi parcurile dintre blocuri, jumătate din Parcul Izvor, precum şi Parcul Bordei.

"Măsura este echivalentă cu un genocid în materie de ecologie şi urbanism, ea conducând automat la diminuarea drastică a suprafeţelor de spaţii verzi urbane, cu repercusiuni extrem de grave asupra sănătăţii populaţiei", susţin reprezentanţii CMR. Aceştia şi alte organizaţii pentru protecţia mediului au organizat, duminică, o acţiune de protest în Bucureşti.

Ei ne-au precizat că intenţionază să protesteze şi astăzi în faţa Parlamentului. Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, ne-a declarat, la rândul său, că organizaţia pe care o reprezintă va susţine demersurile celorlalte ONG-uri de profil: "Propunerile pun în pericol toate parcurile din Bucureşti, dar şi alte demersuri legale pe care asociaţiile de profil le-au făcut până acum".

Mai multe organizaţii, care au procese şi petiţii pe rol, bazându-se pe legea în cauză, ar putea pierde toate demersurile făcute, în cazul modificării documentului. Coaliţia pentru Mediu din România a trimis scrisori deschise prin care semnalează gravitatea situaţiei membrilor Comisiei de Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului, grupurilor parlamentare, Ministrului Mediului şi Primului Ministru şi a solicitat retragerea de urgenţă a acesteia şi o poziţie oficială cu privire la potenţiala modificare, însă nu a primit niciun răspuns în această privinţă, potrivit surselor citate. Modificările menţionate de asociaţie nu apar în documentele oficiale ale Camerei Deputaţilor, astăzi urmând să se discute o cu totul altă modificare a legii, potrivit ordinii de zi a Comisiei, respectiv interzicerea tăierii arborilor sănătoşi fără avizul obligatoriu al Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Conform legislaţiei europene, oraşele din România trebuie să asigure o suprafaţă de minim 26 mp de spaţiu verde pe cap de locuitor.

Datele CMR arată că Bucureştiul "oferă" fiecăruia dintre locuitorii săi aproximativ 8,5 mp de spaţiu verde. Surse politice spun că iniţiatorul reducerii spaţiilor verzi ar fi deputatul PSD Ciolacu Ion Marcel, secretar în Comisia menţionată. Nici domnia sa, nici preşedintele Comisiei Marin Almăjanu nu au putut fi contactaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb