ONU cere o anchetă cu privire la posibile crime împotriva umanităţii în Venezuela

A.C.
Internaţional / 11 septembrie 2017

Steag ONU (Sursa foto: Wikipedia)

Steag ONU (Sursa foto: Wikipedia)

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului a cerut astăzi o anchetă internaţională cu privire la folosirea excesivă a forţei de către autorităţile din Venezuela, apreciind că ar putea să fie vorba despre crime împotriva umanităţii, potrivit AFP.

"Ancheta mea sugerează posibilitatea să fie fost comise crime împotriva umanităţii (...). Îndemn Consiliul (Dreptruilor Omului al ONU) să lanseze o anchetă internaţională cu privire la încălcări ale drepturilor omului în Venezuela", a declarat Zeid Ra'ad Al Hussein, în deschiderea, la Geneva, a lucrărilor celei de-a 36-a sesiuni a acestei instituţii.

"Există un risc real ca aceste tensiuni să crească şi mai mult, Guvernul zdrobind instituţii democratice şi vocile critice", a adăugat el, denunţând proceduri penale angajate împotriva unor lideri ai opoziţiei, arestări arbitrare, utilizarea excesivă a forţei şi rele tratamente aplicate deţinuţilor.

Conform sursei, Zeid a subliniat totodată că Venezuela este în prezent unul dintre cele 47 de state membre ale Consiliului Drepturilor Omului, iar în această calitate are datoria să apere şi să promoveze drepturile omului.

Aceasta nu este prima oară când Înaltul Comisar ONU atacă Venezuela. La sfârşitul lui august el a apreciat, cu ocazia publicării la Geneva a unui raport copleşitor cu privire la situaţia drepturilor omului, că democraţia se află în pericol de moarte în această ţară, se arată în sursa din presa externă.

Potrivit sursei citate, el a recunoscut atunci că a observat în Venezuela "o eroziune a vieţii democratice" care "trebuie să fie abia în viaţă, dacă mai este în viaţă".

În acest raport, experţi ONU au denunţat "o voinţă politică de reprimare a vocilor critice şi de insuflare a fricii în rândul populaţiei, cu scopul de a pune capăt protestelor".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb