OPEC îşi menţine estimările pentru cererea globală de petrol în 2015

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 aprilie 2015

OPEC îşi menţine estimările pentru cererea globală de petrol în 2015

Cererea mondială de ţiţei va avea o creştere de numai 1% anul acesta, în pofida îmbunătăţirii condiţiilor economice în Europa şi SUA, estimează Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), arătând că această situaţie este cauzată de reducerea expansiunii în ţările în curs de dezvoltare, în special în China.

Cartelul subliniază că îmbunătăţirea perspectivelor pentru cererea din ţările industrializate a fost contrabalansată de revizuirea în scădere din alte regiuni. Conform estimărilor OPEC, consumul total de petrol va fi de 92,5 milioane de barili/zi în 2015, faţă de 91,3 milioane de barili/zi în 2014. Previziunea OPEC este neschimbată faţă de cea lansată în martie.

OPEC preconizează că economiile în curs de dezvoltare, în special China şi alte ţări din Asia şi Orientul Mijlociu, vor genera două treimi din creşterea cererii de petrol din acest an, în pofida încetinirii expansiunii lor economice la începutul lui 2015.

Organizaţia mai arată că încetinirea ritmului de creştere a economiei Chinei, precum şi producţia ridicată de petrol din SUA au generat un excedent pe piaţa globală de profil.

Acest excedent a determinat, luna trecută, scăderea, în medie, cu 1,6 dolari/baril a preţului de referinţă al petrolului.

OPEC a contribuit la acest excedent de pe piaţă, extrăgând, în martie, cu 810.000 barili/zi mai mult faţă de luna anterioară, până la o medie de 30,79 milioane barili/zi. Cantitatea este cu mult peste cererea estimată de organizaţie pentru petrolul său în 2015, de 29,3 milioane barili/zi.

Per total, producţia mondială de petrol a crescut cu 900.000 de barili/zi în martie, la 94,52 milioane barili/zi, depăşind cererea medie prevăzută pentru acest an, de 92,45 milioane barili/zi.

În aceste condiţii, spun specialiştii OPEC, va fi dificil ca preţul petrolului să poată creşte.

Menţionăm că, la data de 15 aprilie, Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) estima o creştere peste aşteptări a cererii mondiale de petrol în 2015, susţinută de temperaturile mai reduse, precum şi de îmbunătăţirea perspectivelor economiei mondiale.

Potrivit AIE, consumul mondial de petrol va creşte cu 1,1 milioane de barili pe zi în acest an, comparativ cu anul trecut, urmând să totalizeze 93,6 milioane de barili pe zi. Estimarea este cu 90.000 de barili pe zi mai mare decât previziunea lansată luna trecută.

AIE apreciază că reechilibrarea pieţei petroliere ar putea dura mai mult decât se preconiza, chiar dacă cererea s-a majorat, din cauza creşterii producţiei de petrol a OPEC, precum şi a unei posibile creşteri a exporturilor de petrol ale Iranului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb