OPEC: "Nu există motiv de panică din cauza scăderii preţului petrolului"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 octombrie 2014

OPEC: "Nu există motiv de panică din cauza scăderii preţului petrolului"

Nu există niciun motiv de panică după recenta scădere a cotaţiilor petrolului, pentru că fundamentele pieţei de profil nu s-au modificat, potrivit secretarului general al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Abdullah al-Badri, care precizează că preţurile reduse vor diminua stocurile, iar cartelul va trebui să se pregătească să-şi majoreze producţia până în 2020.

În ultimele cinci luni, preţul ţiţeiului Brent, tranzacţionat la Londra, a scăzut cu aproape 25%, de la 115 de dolari/baril în luna iunie, la 87 de dolari/baril ieri, pe fondul ofertei abundente de petrol.

"Nu vedem o modificare semnificativă a fundamentelor. Cererea continuă să crească, oferta sporeşte, la rândul său. OPEC analizează situaţia", a spus Abdullah al-Badri, adăugând: "Acum, cel mai important lucru este să nu intrăm în panică".

Oficialul OPEC a menţionat că producătorii de gaze de şist vor fi primii afectaţi de scăderea preţului petrolului, în timp ce ţările membre OPEC nu sunt într-o situaţie critică.

"Dacă preţurile rămân la 85 de dolari/baril, vom vedea cum multe investiţii, multe proiecte şi foarte mult petrol ies de pe piaţă", a afirmat Abdullah al-Badri.

Potrivit acestuia, scăderea preţurilor va obliga OPEC să-şi majoreze producţia până la finele deceniului. "Până în 2020, OPEC trebuie să fie gata să producă 40 de milioane de barili de petrol pe zi", a precizat Abdullah al-Badri. În prezent, ţinta de producţie a OPEC este de 30 de milioane de barili pe zi.

Următoarea reuniune ministerială a OPEC, organizaţie care produce aproximativ 40% din petrolul mondial, va avea loc în data de 27 noiembrie, la Viena. Abdullah al-Badri nu a dat vreun indiciu cu privire la o eventuală decizie de reducere a producţiei cu acest prilej, în vederea susţinerii preţului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb