OPEC: Piaţa mondială a petrolului ar trebui să fie mai echilibrată, anul viitor

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 iulie 2015

Piaţa mondială a petrolului ar trebui să fie mai echilibrată anul viitor, deoarece China şi statele în curs de dezvoltare şi-au majorat consumul de ţiţei, în timp ce furnizarea gazelor de şist din America de Nord şi din alte regiuni a crescut într-un ritm mai lent, se arată în raportul lunar al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), publicat luni, transmite Reuters.

Cererea mondială de ţiţei va creşte cu 1,34 milioane de barili pe zi (bpd) în 2016, faţă de un avans de 1,28 milioane de barili pe zi anul acesta, conform Agerpres. Astfel, producţia OPEC va fi mai ridicată decât cea a statelor care nu sunt membre ale cartelului şi din zăcămintele de gaze condensate, având ca rezultat o piaţă mult mai echilibrată, se arată în raportul OPEC.

Anul viitor, cererea pentru ţiţeiul produs în statele membre OPEC ar urma să crească cu 860.000 bpd, la 30,07 milioane bpd. OPEC a redus estimarea pentru acest an până la 29,21 milioane bpd.

Furnizarea de ţiţei din statele care nu sunt membre ale cartelului ar urma să crească cu doar 300.000 bpd în 2016, faţă de un avans de 860.000 bpd previzionat pentru acest an. Producţia din SUA, unde sunt exploatate gazele de şist, va înregistra un ritm de creştere mult mai modest anul viitor, de 330.000 bpd, faţă de 930.000 bpd aşteptat în acest an, conform raportului OPEC.

De asemenea, OPEC estimează că, în iunie, producţia statelor care sunt membre ale cartelului a crescut cu 283.000 bpd, la 31,38 milioane bpd.

În luna iunie, miniştrii din ţările OPEC au decis să menţină plafonul oficial de producţie al cartelului la 30 de milioane de barili pe zi.

În condiţiile în care preţul petrolului şi-a revenit cu aproape o treime după ce, în luna ianuarie, a coborât până la 45 de dolari/baril, cel mai mic preţ din ultimii şase ani, miniştrii OPEC au considerat că nu există motive să modifice o strategie care pare să fi relansat consumul mondial şi a pus o frână în calea progreselor realizate de SUA în domeniul petrolului şi gazelor de şist.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb