Operaţia, reuşită?

În felul său greoi şi rigid Jeffrey Franks şi-a luat măsurile de apărare în cazul prelungirii depresiunii în ţara noastră: deşi economia românească este stabilizată după "operaţia chirurgicală" apli-cată cu sprijinul şi după reţeta FMI, nu e sigur că Româ-nia va şi supravieţui. Comparaţia "chirurgicală" făcută de şeful delegaţiei FMI în Româ-nia este cât se poate de clară, "Nu vrem să ajungem în punctul în care am stabilizat situaţia, dar pacientul, economia românească a murit. Vrem să generăm creştere economică". De fapt, prin această formulă şocantă şi deloc întâmplătoare, Franks trecea pe seama românilor problema supravieţuirii: suntem capabili să înţelegem gravitatea situaţiei şi să acceptăm tratamentul până la capăt? Căci doar aşa va avea efect şi pentru ca efectul să fie "creşterea economică" noul ţel de etapă al reformei structurale susţinute de FMI devine restructurarea pieţei muncii.

Rămânând fidel credinţelor sale neoliberale Franks poate face glume, poarte chiar da sfaturi unui guvern-prizonier al crizei şi incapabil să se acorde cu societatea, dar nu poate spune nimic despre viitorul Româ-niei cu excepţia plăţii noilor tranşe sau încheierii unor noi împrumuturi cu FMI. Însă obsesia protes-tantă a mântuirii prin muncă, devenită punct central în ortodoxia neoliberală promovată şi de FMI, dezvăluie un model social pe care nu societatea româ-nească l-a propus. Deja la începutul secolului trecut sociologul german Max Weber demonstra, în Etica protestantă şi spiritul capitalismului că etica puritană, cu ideile, valorile şi atitudinile pe care le sus-ţine a influenţat dezvoltarea capitalis-mului. Şi asta în condiţiile în care credinţele religioase par, de obicei, mai degrabă anticapitaliste. Dar, atrăgea atenţia Weber, acesta era valabil cu catolicismul, nu şi cu protes-tantis-mul, şi mai ales cu calvinismul şi puritanismul. Dar care să fie situaţia cu ortodoxia răsăriteană? Căci reacţia românilor la toate reformele izvorâte din etica protestantă care stă la baza neoliberalismului sunt filtrate prin difuza, dar stabila, tradiţie ortodoxă. Că atitudinile religioase joacă un rol în economie e sigur, iar, la o simplă analiză de suprafaţă se poate observa fără nicio dificultate că societăţile afectate de criză nu sunt protestante: Grecia-ortodoxă, Irlanda, Portugalia, Spania-catolice. Li se va potrivi un tratament contrar culturii şi tradiţiilor? Şi ce va mai rămâne din mitul european al unităţii în diversităţii după această criză? Căci statele nordice, protestante toate, dar luterane, nu calviniste sau puritane, au promovat un model social compatibil, chiar şi pe timp de criză, cu eficienţa economică.

Climatul internaţional este foarte sceptic în privinţa şanselor Europei de a rezista în forma actuală crizei. Până şi un critic al neoliberalismului precum Paul Krugman îşi exprimă, mai nou, rezervele faţă de "romantismul european". Într-un lung articol publicat, ca de obicei, în The New York Times, Krugman constata, în ton cu neoliberalii, că "visul european se transformă în coşmar pentru prea mulţi". Sub titlul Poate fi salvată Europa? (Can Europe Be Saved? din 12 ianuarie) Krugman descrie, pe de o parte, un fel de maladie pe care o numeşte euromess (dezordinea euro), pe de altă parte posibilele remedii ale acesteia. Dincolo de remediile sale, despre care o să vorbim altădată, constatăm însă că, oricare ar fi şcoala economică de la care se revendică un economist american - iar Krugman este un neo-keynesian - stereotipurile culturale, precum cel al muncii grele ca efect păcatului originar, rămân valabile chiar şi la un liberal (în sensul american al termenului). În acest sens deja într-o lucrare mai veche, Mitul miracolului asiatic, Krugman lansa două formule care l-au făcut celebru: "acest miracol este fondat mai mult pe transpiraţie decât pe ins-piraţie", iar "Singapore a cunoscut creşterea graţie unei mobilizări de resurse de care Stalin ar fi fost mândru". Deci, ca şi pentru Franks, Krugman pare să considere flexibilizarea pieţei muncii ca pe un avantaj. Doar că nici flexibilizarea pieţei muncii, nici faptul că nu a făcut parte din zona euro, nu au scutit Marea Britanie de bula imobiliară şi de criza sectorului financiar cu impactul lor asupra finanţelor publice. Şi acolo operaţia să fi fost reuşită, dar pacientul să nu fi rezistat?