Poliţiştii au aplicat, ieri, aproape 5.800 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de circa 1,9 milioane lei, în urma acţiunilor desfăşurate în judeţele de graniţă cu ţări din afara Uniunii Europene (Ucraina, Republica Moldova şi Serbia), conform unui comunicat publicat astăzi de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Totodată, IGPR a constatat în jur de 300 de infracţiuni, în operaţiunea "Blocada", ce a vizat judeţele Satu-Mare, Maramureş Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş, şi care a implicat 2.765 poliţişti.
Ieri, poliţiştii au efectuat 1.058 controale la unităţi comerciale, 56 percheziţii şi au instituit 402 filtre rutiere, în urma cărora au constatat 298 infracţiuni, dintre care 110 în flagrant. Dintre acestea, 41 au fost infracţiuni de natură judiciară, 178 de natură economico-financiară, 52 la regimul circulaţiei, iar 18 la regimul armelor şi muniţiilor. 216 persoane sunt bănuite de comiterea acestor fapte, 7 fiind reţinute şi 6 arestate preventiv.
De asemenea, Poliţia a depistat 4 persoane urmărite, dintre care una cu mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, una cu mandat de arestare preventivă şi una cu mandat european de arestare.
În urma verificării autovehiculelor din filtrele rutiere instituite, au fost identificate 4 maşini furate.
Ca măsuri complementare, au fost confiscate 83.224 ţigarete, 20 arme (3 letale şi 17 neletale) şi 243 bucăţi de muniţie. De asememena, au fost descoperite 2 depozite de ţigarete. Valoarea bunurilor confiscate este de aproape 200.000 lei.
Totodată, au fost reţinute 254 de permise de conducere, retrase 80 de certificate de înmatriculare, iar pentru 3 mijloace auto a fost luată măsura indisponibilizării.
Acţiunile continuă până la sfârşitul acestei săptămâni, conchide comunicatul.