Operatorii bursieri NYSE Euronext şi Deutsche Borse au anunţat astăzi că renunţă la proiectul lor de fuziune, luând act de veto-ul opus de Comisia Europeană, potrivit HotNews.ro.
"în lumina deciziei Comisiei Europene de a bloca acordul de fuziune propus, cele două societăţi s-au înţeles să rupă parteneriatul semnat în 15 februarie 2011", a precizat NYSE Euronext.
Directorul general al NYSE Euronext, Dominique Cerutti, evocase într-o primă etapă de posibilitatea de a face apel la decizia Comisiei.
Dacă ar fi fost aprobat, acest proiect ar fi condus la crearea celui mai mare operator bursier mondial ceea ce, au considerat instanţele europene, ar fi putut crea riscul unei concentrări prea mari în acest sector.