Operatorul bursier CME negociază o posibilă preluare a NEX Marea Britanie

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 martie 2018

Michael Spencer, directorul executiv al NEX.

Michael Spencer, directorul executiv al NEX.

"NEX Group" Plc din Marea Britanie a primit o propunere preliminară de preluare de la operatorul bursier american "CME Group", într-o încercare de creare a unui centru de tranzacţionare transfrontalier, informează Reuters.

Discuţiile cu grupul CME - unul dintre cei mai mari operatori bursieri din lume, care deţine Chicago Board of Trade (CBOT) şi Chicago Mercantile Exchange - se află într-o fază incipientă, conform NEX.

NEX, companie de tehnologie financiară care intermediază tranzacţiile cu obligaţiuni, swap-uri şi valute, a precizat că nu există nicio certitudine că CME va lansa în mod oficial o ofertă de cumpărare.

Cunoscută ca ICAP până la vânzarea afacerii sale de brokeraj către TP ICAP, în 2016, NEX a fost fondată de Michael Spencer, directorul său executiv, o persoană importantă în industria financiară din Londra.

Anul trecut, grupul CME a închis două activităţi din Londra, după ce acestea au înregistrat pierderi de peste 100 de milioane de dolari, în condiţiile în care clienţii săi preferau să utilizeze operaţiunile din SUA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb