OPINIA SINDICALIŞTILOR: "Mechel este pe picior de plecare"

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri Industriale / 27 august 2012

"Mechel este pe picior de plecare"

Grupul rus Mechel, care deţine combinatele Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte, dă semne că vrea să se retragă din ţara noastră, ne-a declarat Ioan Pascu, preşedintele Sindicatului Industria Sârmei din Câmpia Turzii.

Domnia sa explică:

"Părerea mea este că Mechel vrea să se retragă din România şi să vândă tot. Toate acţiunile lor de până acum conduc la această ipoteză. Refuză comenzi, deşi declară, paradoxal, că nu au comenzi. Prefectul de Cluj, Ioan Vuşcan, a convocat mai multe companii care utilizează metal şi a programat o întâlnire pe 5 septembrie, pentru ca Mechel să poată încheia contracte cu ei. Nu ştim, însă, dacă reprezentanţii Mechel vor veni la întâlnire. Anunţă, în schimb, noi disponibilizări".

De la privatizarea combinatului "Industria Sârmei Câmpia Turzii" , în 2003, şi până în prezent, din 16 secţii au mai rămas funcţionale mai puţin de jumătate, arată Ioan Pascu.

Utilajele au fost tăiate şi vândute ca fier vechi sau dezmembrate şi trimise în Rusia, susţine liderul de sindicat, adăugând: "Acum doi ani au dezmembrat un utilaj şi l-au dus în Rusia. Specialiştii noştri l-au remontat acolo".

Alte semne care conduc la ipoteza că Mechel ar putea să se retragă din România este faptul că celelalte întreprinderi din ţară fie au fost închise, fie funcţionează la capacităţi reduse, subliniază liderul de sindicat:

"Din informaţiile mele, în cadrul Mechel Târgovişte mai lucrează doar oţelăria şi două laminoare, deci 30-40% din capacitatea combinatului. Ductile Steel Buzău func­ţionează, se pare, la 50% din capacitate, iar Laminorul Brăila nu mai lucrează, din câte ştiu, pentru că nu are ţaglă.

Ductil Steel Oţelu Roşu este închis. În ultimele trei luni, a func­ţionat aproximativ 10 zile. Nu inves­tesc să cumpere fier vechi, să producă. Aici se produce oţel, care este transformat în ţaglă, materia primă pentru Buzău, Brăila, Câmpia Turzii.

Mechel Reparaţii, care se ocupă de mentenanţa din tot grupul, s-a închis. Am văzut actele".

Vinerea trecută, combinatul Mechel Câmpia Turzii a informat autorităţile locale clujene că ar putea dis­ponibiliza alţi 800 de angajaţi, urmare a lipsei de comenzi, după ce, în luna iunie, a decis să dea afară 799 de angajaţi. Din iunie şi până în prezent, circa 600 de oameni au rămas fără loc de muncă, ne-a explicat Ioan Pascu, concedierile din această primă tranşă urmând să fie finalizate în septembrie.

Astfel, în unitate ar mai putea lucra doar 238 persoane, din 1.050 de angajaţi, cât numără în prezent Mechel Câmpia Turzii.

Înainte de privatizarea din 2003, aici lucrau 5.600 de persoane.

Se pare că ceea ce va rămâne din Mechel Câmpia Turzii se va trans­forma într-un punct de lucru al Ductil Steel Buzău, ne-a declarat prefectul judeţului Cluj, Ioan Vuşcan.

Ioan Pascu: "Bănuiala mea este că întreprinderea Mechel Câmpia Turzii ar putea fi închisă definitiv la sfârşitul lui septembrie"

Combinatul Mechel Câmpia Turzii s-ar putea închide definitiv la sfârşitul lui septembrie, bănuieşte Ioan Pascu.

Domnia sa afirmă:

"Se numeşte jaf ce s-a petrecut la Câmpia Turzii.

Se pare că acţionariatul străin a încălcat o serie de articole din contractul de privatizare.

În baza unui acord cu sindicatul, cei de la Mechel s-au angajat că nu vor înstrăina şi dezafecta niciun utilaj, că vor rămâne în conservare.

Documentele arată că, în perioada 2006-2011, 72.000 de tone de fier, ce a rezultat din utilaje tăiate, au ieşit spre Târgovişte şi Oţelul Roşu. Secţii întregi au fost transformate în ruine.

Concernul "Mechel" a plătit, acum aproape nouă ani, 27 milioane de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni la Combinatul Siderurgic Industria Sârmei, din care ar fi urmat să realizeze investiţii de 20 de milioane de euro.

Statul român a şters, cu ocazia privatizării, toate datoriile unităţii din Câmpia Turzii, care se ridicau la aproape 70 de milioane euro".

Liderul de sindicat critică dur faptul că Mechel a ruinat combinatul de la Câmpia Turzii:

"Privatizarea a fost prezentată ca un mare succes de guvernarea din 2003 (Adrian Năstase- n.r ) în cadrul festiv, la Câmpia Turzii, în prezenţa ambasadorului Rusiei în România, a acţionarilor majoritari ai Grupului Mechel şi a multor autorităţi centrale şi locale. În alocuţiunile lor, atât ambasadorul, cât şi acţionarii Mechel s-au întrecut în prezentarea avantajelor acestei privatizări, de la păstrarea celor 5.600 de locuri de muncă existente la acel moment, la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi creşterea salariilor.

De atunci, an de an, toate aceste promisiuni s-au dovedit a fi doar nişte "baloane de săpun". Rând pe rând, s-au închis două oţelării, trei laminoare, bare trase, două trăgătorii şi altele. Numărul de personal, după restructurări repetate, a ajuns la 1.900, încălcând atât angajamentele luate faţă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cât şi strategia de restructurare a siderurgiei româneşti, convenită cu UE. Această "evoluţie" a avut loc sub privirile indiferente ale autorităţilor române".

Prefectul judeţului Cluj, Ioan Vuşcan: "Am făcut adresă către AVAS să ne informeze care sunt clauzele contractuale cu Mechel"

De două luni încoace, prefectul judeţului Cluj, Ioan Vuşcan, spune că s-a transformat în agent comercial pentru Mechel, în speranţa că societatea se va redresa şi nu va fi nevoită să facă noi disponibilizări, după cele anunţate în iunie:

"De două luni încoace mă întâlnesc cu reprezentanţii Mechel. Am crezut că vor să se redreseze. Le-am comunicat că pe 5 septembrie am organizat o întâlnire cu 40 de companii care consumă produse metalurgice. Ca să-mi răspundă, în schimb, că este posibil să disponibilizeze alţi 800 de angajaţi".

Ioan Vuşcan spune că a înaintat o adresă către AVAS, pentru lămurirea clauzelor contractuale din cadrul privatizării combinatului de la Câmpia Turzii. În plus, acesta i-a informat pe miniştrii de resort şi pe Victor Ponta asupra situaţiei Mechel în România.

Directorul Agenţiei Judeţeane de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, care a participat, alături de prefect, la discuţiile cu Mechel, a declarat, la rândul său, că în cazul a 250 de disponibilizaţi va fi accesat un proiect similar celui de la Nokia Jucu:

"Avem în vedere realizarea unui proiect european pe Fondul European de Ajustare la Globalizare, ca în cazul Nokia Jucu, dar mult mai bun. Vrem să intervenim în zonă cu măsuri concrete pentru a reintegra oamenii pe piaţa muncii. Este vorba de 250 de persoane de la Mechel Câmpia Turzii, iar restul vor intra în măsuri active de protecţie socială".

La întâlnirea de vinerea trecută de la Mechel Câmpia Turzii au mai fost prezenţi, pe lângă prefectul Ioan Vuşcan şi şeful AJOFM Cluj, Daniel Don, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, Emilian Roşca, şi primarul municipiului Câmpia Turzii, Radu Hanga.

Grupul rus Mechel deţine 86,56% din acţiunile companiei din Câmpia Turzii. Grupul a intrat pe piaţa românească în 2002 şi mai deţine combinatele Mechel Târgovişte (COS), Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte.

Printre acţionarii Mechel Câmpia Turzii se mai regăsesc SIF Banat-Crişana (SIF1), cu 11,11% din titluri şi AVAS, cu 1,02%.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. C.O.S. si restul au fost construite cu un scop inainte de 89: independenta fata de rusi. Acum ,procedeaza ca vandalii.. Pamant parjolit dupa ei.. Ce sa comentam.. Nebunia ruseasca sau tampenia guvernului Nastase.. In orice caz ,articolul este un semnal de alarma,tras iata de aceeasi curajoasa Viviani Mirica. Tineti-ne la curent ,cu evolutia ecestui proces. Vedem noi ce se va intampla in continuare..

    Incet , incet , strainii se trezesc !

    1. Incet, intet, ...chiar foarte incet ... ne trezim si noi....sper!!!

      Ati adormit cu bilet de sindicat la mare si serviciul la picioare si va treziti someri si sclavi pentru 640 roni la patroni tigani Vine de-alde NOKIA si face alte combinate cu datorii iertate .Bezele lui nea N cu sapte ca sta si el putin la racoare ca s-a nu-l topeasca mustrarile de constiinta pentru cate a dat cu stanga si cu dreapta in tote partile rozei vanturilor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb