OPINII Acţiuni "bune" sau companii "bune". De multe ori diferenţa ne costă

Deosebirea dintre o compania bună listată la bursă şi o acţiune bună tranzacţionată pe piaţa de capital este că, aparent paradoxal, de mai multe ori în spatele unei acţiuni bune stă o companie bună decât viceversa (o companie bună dublată de o acţiune atractivă). Să mă explic. Când investitorii începători merg la un broker şi îl întreabă în ce să-şi plaseze banii, vor primi o listă cu câteva companii "bune". Adică cu un istoric solid al evoluţiei profitului, cu o bună capitalizare şi lichiditate. Dar asta înseamnă că vor cumpăra automat şi acţiuni "bune" dacă investesc acolo? Nu neapărat, pentru ca o acţiune să fie atractivă pe lângă afacerea emitentului ar mai fi nevoie şi de nişte multipli interesanţi. Mă refer aici la binecunoscutul PER (raport între preţ şi profitul pe acţiune), un grad de îndatorare mic (e necesar într-un mediu care devine treptat inflaţionist), un raport bun preţ/valoarea contabilă (adică afacerea să aibe o valoare mare de lichidare), un acţionariat fragmentat (s-ar putea declanşa la un moment dat o cursă între marii investitori pentru preluare businessului, iar asta ar impulsiona cotaţiile) etc. Şi sunt destule perioade în care preţul acţiunilor poate să fie supraevaluat, mai ales la sfârşit de ciclu economic, astfel încât preţul acţiunilor să nu mai aibă potenţial de creştere prea mare, în vreme ce afacerea în sine să nu fie la fel de ameninţată (poate are o poziţie de monopol, poate are suficient cash şi nu este expusă la credite bancare etc). Prin urmare, nu toate acţiunile companiilor "bune" pot fi recomandate oricând la cumpărare. Când însă preţul acţiunilor a ajuns la niveluri stimulative, multipli bursieri sunt tentanţi, iar tendinţele economiei sunt bune (de exemplu vine după o criză şi se pregăteşte de recuperare), poţi cumpăra fără să greşeşti acţiuni "bune" chiar şi la companiile care nu făceau parte din lista scurtă a vedetelor bursei.

Vezi anii 2007-2008 când brokerii recomandau în mare aceleaşi SIF-uri şi bănci, plus companii cu bună expunere pe activele imobiliare, iar picajul acţiunilor a fost în unele cazuri şi de 90% până la mijlocul lui 2009. Or, afacerile în cauză n-au fost chiar la un pas de faliment, cum sugera o scădere de 90% a cotaţiilor, deşi s-au resimţit serios în timpul crizei financiare. Din păcate brokerii cu care majoritatea investitorilor interacţionează se comportă mai mult ca agenţi de vânzări decât ca şi consultanţi de investiţii. Ei recomandă plasamente pentru a încasa comisioane, iar plata acestora e independentă de evoluţia investiţiei, pe când un consultant ar putea fi orientat mai mult spre comisioane de succes decât spre cele de tranzacţionare.

Mi-am amintit de comparaţia companii bune-acţiuni bune în momentul în care am început să aud tot mai des că piaţa românească e una de dividend şi că investitorii ar trebui să fugă cu banii din depozite spre bursă pentru că dividendele sunt de câteva ori peste dobânzile bancare. Puţini se întreabă ce se va alege de randamentele la dividend de 10% şi chiar peste în momentul în care inflaţia s-ar stabiliza la 5%, iar băncile ar muta la rândul lor ştacheta dobânzilor la termen pentru populaţie spre acest nivel (statul se împrumută deja la dobânzi de 3% la scadenţa de 6 luni spre deosebire de persoanele fizice care primesc încă sub 1% la principalele bănci la aceeaşi scadenţă). Multe companii au făcut datorii când Roborul era în preajma minimelor istorice şi vor plăti mai mult pentru rambursarea lor, aşa că şi marjele de profit vor fi afectate, implicit dividendele. Oare va fi la fel de atractivă comparaţia dividende-dobânzi şi peste 5 ani? Acţiunile companiilor energetice par bune acum, dar vor mai avea aceeaşi profitabilitate şi dacă cererea se reduce pe măsură ce costurile de finanţare din economie cresc? Afacerile în sine vor rămâne însă la fel de atactive, ce poate fi mai "cool" decât o poziţie de monopol sau duopol neameninţată în viitorul apropiat...