OPINII Băncile se fac că dau mai greu împrumuturile ipotecare

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 februarie 2016

Băncile se fac că dau mai greu împrumuturile ipotecare

O veste-şoc de la Raiffeisen Bank venea miercuri: banca a decis să majoreze avansul la creditele imobiliare până la 35% la lei şi chiar la 40% la euro.

De fapt, ce fel de împrumuturi face mai greu accesibile Raiffesen? Este vorba de produsul "Casa Ta", un credit cu ipotecă pentru cumpărarea de imobile care purta, la lei de pildă, o dobândă compusă din Robor plus 3%. Este adevărat, înainte de mărirea avansului banca cererea pentru acest tip de împrumut doar 15% avans, dar cine vrea să îşi cumpere un imobil cu credit are, totuşi, la dispoziţie programul Prima Casă, unde avansul este de 5%, iar prima peste Robor nu trece de 2%.

Cu alte cuvinte, Raiffeisen a înăsprit accesul la un produs pentru care cererea cam dispăruse în piaţă (ce să mai vorbim de ipotecarul în euro...), dar asta n-a împiedicat anumite publicaţii şi analişti economici să trateze chestiunea ca şi cum ar fi doar începutul unei mişcări generate de apropiata rediscutare a legii "dării în plată".

De altfel, nicio altă bancă nu a trecut la majorări ale avansului şi nimeni n-a pomenit că ar urma ceva asemănător pentru segmentul creditelor Prima Casă, unde băncile împart riscul cu statul şi ar avea nevoie şi de acceptul autorităţilor. Ca veste-fumigenă este însă de efect.

Presupunând prin absurd că mişcarea Raiffeisen este debutul unei tendinţe mai ample, ce se va întâmpla cu preţul imobilelor? Firesc, acesta ar urma să scadă din cauza comprimării cererii. Sumele acordate de bănci ar fi mai mici şi mai puţine (nu mulţi au bani de avans mai mare), iar cei care ar lua, totuşi, credite ar scăpa mai repede de corvoada rambursării, scadenţele fiind mai scurte la sume mai mici. Dar chiar vor băncile o scădere a preţurilor? Având în vedere că o nouă corecţie ar tenta şi mai mulţi clienţi ai băncilor care se confruntă cu probleme la rambursare să profite de fereastra oferită de legea dării în plată, băncile sunt ultimele care să forţeze o scădere a preţurilor în zona imobiliară. Aşa că nu vor înăspri politicile de creditare decât cel mult declarativ, suficient cât să înspăimânte ceva parlamentari mai slabi de înger sau măcar să încerce să-i influenţeze.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Preturile imobilelor vor scadea, dar pretul chiriilor vor creste, fiindca oamenii daca nu mai pot lua împrumuturi ca sa isi cumpere o locuinta trebuie sa inchirieze una. Pentru unii e bine, dar pentru altii nu, iar cei pentru care nu este bine nu au nicio vina ca unii s-au imprumutat peste puterile lor in franci elvetieni si ca acum nu mai pot plati, incat statul este nevoit sa faca legi proaste ca cea a darii in plata, lege pe care nu o mai practica nicio tara din UE in afara de Spania. Si chiar si in Spania legea este mai restrictiva decat in Romania. Dupa ce ca suntem una dintre cele mai socialiste tari din UE, in loc sa vrem sa ne dezvoltam, vrem sa devenim si mai socialisti.

    Suntem abia la inceputul sesizarii efectelor perverse macro ale populismului care deregleaza elementarul economiei de piata.

    Unde nu e cap vai de picioare.

    1. Ce conteaza efectele macro, scapa fratele lui Zamfir de datorii. Isi face Voivozeanu rata mai mica la vila, Hadarean la cele 3 case si la teren, isi fac? Asta e efectul. Scad preturile la case si intra niste baieti cu banii cash pe piata chiriilor al caror preturi le vor manipula cum vor, isi fac alti baieti un stoc de proprietati ieftine? Asta sunt efectele importante pentru tripleta Zamfir/Piperea/Dan, restul, punem postacii sa porcaie pe oricine vrea case sau se opune din varii motive logice legii. Asta in cazul in care nu face careva vreo plangere penala pe 301 Cod Penal, dar nu se stie niciodata...

    Avans mai mare va insemna preturi mai mici la imobliare. Asta e in avantajul omului de rand (in special tanar) ca nu va fi nevoit sa se inhame la credite de 50000+ EUR pt 20-30 ani.

    Pentru banci normal ca e bine cand pretul imobliarelor e mare, pt ca-si gasesc sa "traga" mai mult profit de pe doritorilor de a deveni sclavi pe plantatie timp de 20-30 ani. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb