OPINII BNR pune boii creditului ipotecar înaintea căruţei creditului de consum, riscând să rupă osiile economiei

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 iunie 2018

Viziunea BNR privind limitarea gradului de îndatorare riscă să arunce în cap economia, paralizând cererea. Astfel, creditul de consum este penalizat chiar mai mult decât cel de investiţii imobiliare, deşi riscurile privind creşterea dobânzilor se reflectă cel mai bine în cel din urmă. Mai exact, cine ia un credit ipotecar în lei ar putea, în viziunea BNR, să extindă gradul de îndatorare până la 50% în cazul unui împrumut în lei cu dobândă fixă şi la 40% dacă dobânda este variabilă, dar în cazul unor împrumuturi de consum în lei, gradul maxim de îndatorare ar ajunge cumulat la numai 30% (25% în cazul unor dobânzi variabile, 30% dacă dobânda este fixă). De ce în spatele dis­criminării dintre ipotecare şi creditele de consum ar putea fi un raţionament ce pare greşit din start ?

În cazul unui împrumut ipotecar, ponderea marjei băncii este mult mai mică decât în cazul unui împrumut de nevoi personale. De pildă, la creditele Prima Casă avem un plus de 2-3 procente peste Robor la 3 luni, dar în cazul unui împrumut de nevoi personale marja, adaosul băncilor, pleacă de la 6-7% peste nivelul Robor la 3 luni, asta când nu se merge direct la dobânzi fixe de 10-12%. Deci, avem o marjă chiar şi triplă în unele cazuri faţă de creditele ipotecare. Evident că, în această situaţie, o majorare a dobânzilor cum s-a întâmplat deja de mai bine de un an (să nu uităm că minimul Robor la 3 luni a fost în jurul lui 0,7% iar acum se apropie de 3%) apasă cel mai mult pe creditul unde marja băncii este cea mai mică, deci unde ponderea Robor în rată este cea mai mare. Prin urmare, debitorii ipotecari în lei sunt mult mai expuşi fluctuaţiei dobânzilor decât sunt debitorii cu împrumuturi de nevoi personale. Ca să nu mai spunem că o scadenţă la un credit ipotecar este lungă cât o generaţie, multe se pot întâmpla (recesiuni, şomaj etc.) până debitorul îl achită, spre deosebire de un credit de consum care se rambursează în câteva luni, cel mult în câţiva ani.

Din păcate, piedica pe care BNR se pregăteşte să o pună creditului de consum, fixând o limită a gradului de îndatorare de numai 25-30%, s-ar putea reflecta asupra întregii economii, lovind serios cererea. Cum subliniam, majorarea dobânzilor (principalul pretext pentru această schimbare de viziune) deja pune ceva probleme celor care ar fi cochetat cu împruturile ipotecare din cauza ponderii mai mari a dobânzii în rată în aceste momente, dar nu-i afectează foarte mult pe cei care au împrumuturi de nevoi personale. Or, în spatele creditelor de consum stau amenajările unei locuinţe, vacanţele, achiziţiile de bunuri de folosinţă îndelungată, gadgeturile IT, finanţarea unor studii sau tratamente etc. Creşterea de dată recentă a salariilor nu a fost suficientă pentru a califica majoritatea românilor pentru un credit ipotecar (preţurile imobilelor au sărit, la rândul lor, odată cu volumul împrumuturilor Prima Casă), dar cei mai mulţi dintre ei simt nevoia să consume mai mult dacă tot iau lefuri mai mari şi dinamica PIB din ultima vreme reflectă asta. Or, onor BNR, descurajarea creditului de consum venită după creşterea cheltuielilor de finanţare a statului ar putea să arunce economia în recesiune, contribuind la scăderea încasărilor din TVA, accize şi alte taxe asociate cosumului (este descurajată cererea), în paralel cu creşterea deficitelor (statul se împrumută acum mai scump, cheltuielile cu dobânzile sunt mai mari). 

Ca să nu mai spunem că, prin descurajarea creditelor de consum, finanţatorii ar putea fi tentaţi să le propună debitorilor lungirea scadenţelor până la nivelul maxim de 5 ani, pentru ca aceştia să se încadreze în noul raport rată/venituri. Creditarea consumului se va face, în acest caz, cu riscuri sensibil mai mari, care, în caz contrar, nu ar fi fost asumate, ceea ce nu e o decizie prea inspirată din perspectiva stabilităţii sistemului financiar. În plus, anumiţi debitori care au deja credite în derulare şi care se trezesc în faţa unor cheltuieli neprevăzute după adoptarea noului regulament de creditare n-ar mai putea apela la împrumuturi pe termen scurt pentru a se redresa, ci ar fi trimişi direct în piaţa neagră pentru a găsi resursele solicitate (să spunem şi că amanetul nu va fi prea afectat de această schimbare de optică a BNR). Idem în cazul unor mici business-uri de familie, care îşi constituiau capitalul de lucru prin credite bancare şi care ar resimţi din plin strângerea robinetului creditului de consum.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb